Hegel despre conștiința de sine: Dorință și moarte în fenomenologia spiritului

Recenzii ale cititorilor

În general, recenziile utilizatorilor evidențiază cartea ca fiind o explorare creativă și pătrunzătoare a ideilor lui Hegel, în special în ceea ce privește conștiința de sine. Deși a fost lăudată pentru analiza sa critică și abordarea structurată a conceptelor filosofice complicate, cartea s-a confruntat, de asemenea, cu critici pentru faptul că este oarecum limitată în conținut și accesibilitate pentru cei care nu îl cunosc pe Hegel.

Prezentare creativă a ideilor lui Hegel, în special a ideii că conștiința de sine este un proces al dorinței. Oferă o analiză detaliată a celor 11 secțiuni critice ale „Fenomenologiei” lui Hegel. Foarte recomandată pentru cititorii de nivel universitar și pentru cei familiarizați cu conceptele filosofice.

Cartea este descrisă ca având un conținut limitat, servind mai degrabă ca o structură pentru cunoștințele existente decât să ofere informații noi. Poate fi o provocare pentru cititorul profan din cauza limbajului complex și a stilului de scriere al lui Hegel și este recomandată mai degrabă ca sursă secundară decât ca ghid principal pentru Hegel.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Hegel on Self-Consciousness: Desire and Death in the Phenomenology of Spirit

Conținutul cărții:

În cel mai influent capitol al celei mai importante lucrări filosofice a sa, Fenomenologia spiritului, Hegel face afirmațiile centrale și dezarmante că „conștiința de sine este dorința însăși” și că aceasta își atinge „satisfacția” doar într-o altă conștiință de sine.

Hegel despre conștiința de sine prezintă o nouă interpretare revoluționară a acestor afirmații revoluționare, urmărind rădăcinile lor în filosofia lui Kant și demonstrând relevanța lor continuă pentru gândirea contemporană. După cum arată Robert Pippin, Hegel susține că trebuie să înțelegem relatarea lui Kant despre natura conștiinței de sine ca pe o revendicare în filosofia practică și că, prin urmare, avem nevoie de viziuni radical diferite despre sensibilitatea umană, condițiile cunoașterii noastre a lumii și natura socială a subiectivității și normativității.

Pippin explică de ce acest capitol din Fenomenologia lui Hegel ar trebui să fie văzut ca baza filosofiei continentale de mult mai târziu și a tradițiilor marxiste, neo-marxiste și de teorie critică. De asemenea, el contrastează propria sa interpretare a afirmațiilor lui Hegel cu interpretările influente ale capitolului prezentate de filosofii John McDowell și Robert Brandom.