Titlul original:
Interview with Maj Darren Keahtigh, Part I
Conținutul cărții:
Din ianuarie 2004 până în ianuarie 2005, în sprijinul Operațiunii Iraqi Freedom, maiorul Darren Keahtigh a fost comandantul Companiei Bravo, Batalionul 1, Cavaleria a 5-a - parte a Brigăzii a 2-a, Divizia 1 Cavalerie - și a avut baza în Bagdad și Fallujah. În acest interviu în două părți, el vorbește despre operațiunile companiei sale din Camp Victory și despre activitatea din districtul Khadamiyah al capitalei irakiene.
Printre provocările sale inițiale s-a numărat preluarea cu o singură companie a unei zone de operațiuni care fusese controlată anterior de două companii. Keahtigh vorbește despre desfășurarea de misiuni de cordonare și căutare, despre o mare varietate de misiuni de stabilitate și sprijin, despre stabilirea unui număr mare de proiecte de reconstrucție, despre colaborarea cu șeicii și mullahii locali, precum și cu consiliile consultative de cartier și, de asemenea, despre momentul în care unitatea sa a închis un bordel la cererea personalităților religioase locale. Compania sa a lucrat, de asemenea, cu poliția irakiană.
În august 2004, compania lui Keahtigh a fost trimisă la Najaf și a participat la operațiuni de luptă acolo, inclusiv la o bătălie deosebit de intensă purtată într-un cimitir. Înapoi în Bagdad, unde a rămas până în noiembrie, Compania Bravo a luptat din nou pe faimoasa stradă Haifa, înainte de a fi trimisă la Fallujah pentru a lupta și în acest oraș. Pe tot parcursul cărții, Keahtigh împărtășește perspectiva unui războinic cu privire la conducerea trupelor în luptă, confruntarea cu pierderea camarazilor de arme, purtarea unui război cu spectru complet, dilemele morale și etice adesea obscure cu care se confruntă liderii în timp de război și consecințele luării vieții altei persoane, chiar dacă acea persoană este inamicul.
"Tuturor ne place să credem că suntem duri și tuturor ne place să credem că suntem duri, dar niciunul dintre noi nu vrea să ucidă pe nimeni fără motiv", a spus el. "Nu mă deranjează să omor inamicul, dar nu voi ieși să omor oameni doar pentru a omorî oameni. Când un om face asta în urma unui accident tragic, poartă asta cu el pentru tot restul vieții".
Keahtigh își încheie interviul spunând că, dincolo de numeroasele premii personale și ale unității pe care le-a câștigat, "recompensa supremă pe care am primit-o a fost că am dus 140 de băieți acolo și am adus acasă 140 de băieți. Am fost singura companie care a ținut cont de toți băieții noștri".
