Legionarul republican roman 298-105 î.Hr.

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o imagine de ansamblu excelentă a dezvoltării și organizării legiunilor romane, concentrându-se asupra perioadei medio-republicane. Este bine ilustrată și accesibilă atât pentru noii veniți, cât și pentru cei familiarizați cu istoria militară romană.

⬤ Bine structurată și informativă
⬤ ilustrații bune care sporesc înțelegerea
⬤ potrivită atât pentru începători, cât și pentru cititorii cunoscători
⬤ acoperă temeinic recrutarea, instruirea și echipamentul
⬤ recomandată pentru prezentarea sa de înaltă calitate
⬤ explicații clare privind tactica și organizarea armatei.

⬤ Informații noi limitate pentru cei care cunosc deja subiectul
⬤ unele repetiții în scriere
⬤ mici stângăcii ale textului în câteva secțiuni
⬤ nu toate ilustrațiile acoperă fiecare unitate (de exemplu, nu există placă pentru Principes).

(pe baza a 14 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Roman Republican Legionary 298-105 BC

Conținutul cărții:

La scurt timp după fiasco-ul de la Furcile Caudine, când cetățenii romani au suferit umilința de a fi forțați să treacă sub jug, un act care simboliza pierderea statutului lor de războinici, formațiunea tactică adoptată de armata romană a suferit o schimbare radicală. Introdusă în cadrul reformei serviene, legiunea funcționa inițial ca o falangă de tip grecesc, un bloc dens de cetățeni suficient de bogați pentru a se dota cu panoplia completă a unui lăncier blindat sau a unui hoplit. Funcția de hopliți era privilegiul exclusiv al celor care dețineau o anumită avere, cetățenii mai săraci servind fie ca auxiliari, fie ca servitori. Acum, însă, romanii au adoptat sistemul manipular, prin care legiunea era împărțită în linii de luptă distincte, fiecare constând din subunități tactice, maniples. În contrast cu blocul solid al falangei, legiunea era acum împărțită în mai multe blocuri mici, cu spații între ele. Cu alte cuvinte, romanii au dat falangei "articulații" pentru a asigura flexibilitatea și, în plus, fiecare soldat, sau legionar, avea de două ori mai mult spațiu la nivelul coatelor pentru acțiunea individuală, care implica acum mânuirea sabiei în loc de mânuirea suliței.

Chiar dacă era încă o miliție cetățenească recrutată din rândul proprietarilor care își furnizau propriul echipament de război, legiunea manipulară a fost cea care i-a înfruntat pe Pyrrhus și elefanții săi, pe gali și săbiile lor lungi, pe Hannibal și geniul său tactic, pe macedoneni și piroanele lor, pentru a numi doar câțiva dintre adversarii săi formidabili. Prin urmare, această carte va analiza recrutarea (bazată acum pe vârstă și experiență, precum și pe bogăție și statut), instruirea (acum responsabilitatea statului și nu a individului), armele (fiind introduse noi tipuri, atât autohtone, cât și străine), echipamentul (idem) și experiențele (care includeau supunerea la un regim draconic de disciplină militară) legionarului în epoca Republicii de mijloc. Epoca republicană de mijloc se deschide cu ultimul mare război cu samniții (al treilea război samnit, 298-290 î.Hr.) și se încheie cu Republica în culmea gloriei sale imperiale după victoria din Africa de Nord (războiul Iugurthine 112-105 î.Hr.). Legiunea provizorie în care legionarul servea acum prezenta multe dintre instituțiile și obiceiurile legiunilor profesioniste de mai târziu, poate cel mai bine reflectate în una dintre cele mai notabile practici ale sale, construirea unei tabere temporare la sfârșitul fiecărei zile de marș.

Totuși, să nu uităm că, pentru legionarul nostru, serviciul militar nu era o carieră, ci o obligație față de stat, și această armată de miliție a fost cea care a cucerit peninsula Italiei, a învins magnificele regate elenistice și imperiul mercantil al Cartaginei. Întregul bazin mediteraneean se afla acum în imperiul Romei, o parte din el fiind organizat în provincii guvernate de magistrați romani, restul fiind redus la statutul de client. Romanii dobândeau sentimentul că dețin un imperiu mondial.