Mesia și tronul: Misticismul evreiesc Merkabah și discursul de exaltare creștin timpuriu

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză pătrunzătoare a hristologiei timpurii, subliniind legăturile acesteia cu tradițiile apocaliptice și misticismul evreiesc. Eskola critică teoriile anterioare privind dezvoltarea hristologiei, ilustrând modul în care gândirea creștină timpurie a utilizat conceptele iudaice existente pentru a articula exaltarea și natura divină a lui Hristos.

Cartea este bine documentată și erudită, oferind o perspectivă nouă asupra înălțării și exaltării lui Hristos. Ea conectează în mod eficient scrierile creștine timpurii la mistica iudaică, ceea ce o face o resursă valoroasă pentru studenții de la Studiul Noului Testament și pentru cei interesați de originile creștinismului.

Unii cititori pot găsi natura academică a cărții densă sau provocatoare, în special dacă nu sunt familiarizați cu misticismul iudaic sau cu gândirea creștină timpurie.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Messiah and the Throne: Jewish Merkabah Mysticism and Early Christian Exaltation Discourse

Conținutul cărții:

A influențat misticismul tronului evreiesc, așa-numitul "misticism merkabah", apariția și formarea celei mai timpurii cristologii a exaltării? Autorul prezintă hristologia învierii ca parte a tradiției evreiești creștine merkabah.

Exaltarea lui Hristos a fost descrisă ca o călătorie cerească care a culminat cu întronarea sa pe tronul divin al gloriei. Scriitorii creștini au exploatat lumea simbolică, imaginile și metaforele iudaismului celui de-al Doilea Templu. Totuși, discursul despre exaltare pe care îl prezintă este complet nou. O simplă explicație tipologică este incapabilă să explice natura hristologiei timpurii. Hristos nu era descris ca o figură angelică cerească sau ca un patriarh exaltat. El a fost descris ca Fiul lui Dumnezeu întronat, a cărui domnie este eternă.

Exploatând metode lingvistice și literare, Eskola reconstruiește structura narativă a declarațiilor hristologice. Au fost identificate mai multe narațiuni diferite, fiecare dintre acestea exprimând o formă a așa-numitei tradiții creștine merkabah. În Noul Testament, învierea lui Hristos a fost interpretată în termenii discursului de exaltare, discursului cultic și discursului judiciar.

Fiecare dintre acestea a produs o narațiune diferită despre Hristos exaltat. Mai mult, noua abordare aruncă lumină, de exemplu, asupra ideii așa-numitei hristologii adopționiste. Nu a existat niciun concept de adopție în hristologia creștină evreiască timpurie a exaltării. Hristos exaltat pe tronul Gloriei nu era considerat doar ca un evreu pios care făcea o călătorie cerească, ci ca Mântuitorul divin al lumii. Transformarea intertextuală a conceptelor iudaice a subliniat domnia lui Hristos ca rege ceresc. Mărturisirea lui Hristos ca Domn a realizat simultan nucleul devoțiunii evreiești tradiționale - credința și fidelitatea față de Dumnezeu ca Rege ceresc.