Mijloace fără sfârșit, 20: Note despre politică

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Means Without Ends” prezintă un amestec de reflecții pătrunzătoare și deficiențe percepute. Ea discută gândurile complexe ale lui Agamben cu privire la politică în urma atrocităților istorice, în timp ce unii cititori o consideră mai puțin impactantă în comparație cu lucrările sale majore.

Cartea conține perspective profunde asupra gândirii politice contemporane, în special în ceea ce privește moștenirea Holocaustului și suveranitatea statului. Ea include discuții provocatoare pe teme precum drepturile și societatea, alături de reflecții personale care rezonează cu cititorii. Scriitura este captivantă și provoacă la reflecție.

Unele secțiuni pot părea ușoare și derivative în comparație cu lucrările mai semnificative ale lui Agamben din aceeași perioadă. Criticii evidențiază anumite atitudini superioase față de dans și pun la îndoială semnificația drepturilor fără lege. Există, de asemenea, referințe derutante care ar putea să nu rezoneze cu toți cititorii.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Means Without End, 20: Notes on Politics

Conținutul cărții:

O reevaluare esențială a rolului propriu al politicii în viața contemporană. În această regândire critică a categoriilor politicii într-un nou context sociopolitic și istoric, distinsul filosof politic Giorgio Agamben se bazează pe lucrările sale anterioare pentru a aborda statutul și natura politicii însăși. Punând politica față în față cu propriile eșecuri ale conștiinței și consecințelor sale, Agamben își încadrează analiza în termeni de relevanță contemporană clară. El propune, în modul său aluziv și intrigant caracteristic, o politică a gestului - o politică a mijloacelor fără scop. Printre subiectele abordate de Agamben se numără paradigmele "propriu-zis" politice ale experienței, precum și cele care, în general, nu sunt considerate ca fiind politice. Agamben începe prin a elabora lucrările privind bioputerea începute de Foucault, readucând viața naturală a oamenilor în centrul polisului și considerând-o ca fiind baza politicii. Apoi ia în considerare subiecte precum starea de excepție (suspendarea temporară a ordinii juridice)

lagărul de concentrare (o zonă de indiferență între public și privat și, în același timp, matricea secretă a spațiului politic în care trăim)

Refugiatul, care, rupând legătura dintre om și cetățean, trece de la statutul marginal la centrul crizei statului-națiune modern.

Și sfera mijloacelor sau gesturilor pure (acele gesturi care, rămânând doar mijloace, se eliberează de orice relație cu scopurile) ca sferă proprie a politicii. Atentă la cerințele urgente ale momentului politic, precum și la falimentul discursului politic, opera lui Agamben readuce politica la viață, iar viața la politică. Giorgio Agamben predă filosofie la Coll ge International de Philosophie din Paris și la Universitatea Macerata din Italia. Este autorul volumelor Language and Death (1991), Stanzas (1992) și The Coming Community (1993), toate publicate de University of Minnesota Press.