Munca iubirii

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Gillian Rose „Love's Labor Is Never Lost” este o carte de memorii profund personală și filozofică care reflectă asupra iubirii, durerii și mortalității în timpul luptei sale cu cancerul. Cartea combină emoția intensă cu discursul filosofic, captivând cititorii cu proza sa elocventă și provocându-i în același timp intelectual.

Memoriile sunt provocatoare și frumos scrise, îmbinând narațiunea personală cu intuițiile filosofice. Mulți cititori o găsesc emoționantă și inspirațională, cu pasaje care rezonează profund. Cartea oferă o perspectivă unică asupra vieții și morții și este accesibilă pentru cei care nu cunosc filosofia. Cititorii apreciază caracterul captivant al autoarei și profunzimea reflecțiilor sale.

Unii cititori consideră componentele filosofice provocatoare și greu de înțeles, necesitând o lectură atentă. Tonul poate fi perceput uneori ca fiind prea intens sau lipsit de umor. Există percepția că această carte nu este atât de riguroasă din punct de vedere filosofic pe cât se aștepta, ceea ce conduce la sentimente mixte cu privire la valoarea ei ca discurs filosofic.

(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Love's Work

Conținutul cărții:

Love's Work este în același timp o carte de memorii și o lucrare de filosofie. Scrisă de filozofa engleză Gillian Rose în timp ce murea de cancer, cartea vorbește atât despre failibilitatea, cât și despre rezistența iubirii, iubire care devine reală și durabilă prin confruntarea continuă cu propriile limite.

Rose își rememorează copilăria, complicațiile divorțului părinților ei și dislexia ei, precum și sentimentele ei profunde și divizate cu privire la ce înseamnă să fii evreu. Ea spune poveștile câtorva prieteni care, de asemenea, sunt condamnați la moarte.

Din punctele de vedere uneori contradictorii ale poveștilor sale și ale prietenilor săi, ea încearcă să elaboreze (încearcă, deoarece munca nu poate fi niciodată completă - a fi în viață înseamnă a fi incomplet) o perspectivă distinctă asupra vieții, una care să facă dreptate dorinței noastre atât de autonomie, cât și de legătură cu ceilalți. Cu o autocunoaștere amuzantă („Sunt foarte calificată în relații amoroase nefericite”, scrie Rose, „Prima mea relație amoroasă nefericită a fost cu Roy Rogers”) și cu o înțelepciune tulburătoare („A trăi, a iubi, înseamnă a fi ratat”), Rose a scris o trusă de supraviețuire frumoasă, tandră, dură și complicat lucrată, plină de întrebări necesare, dar fără răspuns.