Notes On Democracy

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază spiritul ascuțit al lui H.L. Mencken și criticile pătrunzătoare asupra democrației, lăudându-i capacitatea de a expune neajunsurile discursului politic de suprafață. În timp ce cititorii îi apreciază analiza pătrunzătoare și vocabularul, unii consideră că cartea nu are o teză coerentă și poate fi o provocare pentru unii din cauza complexității sale.

Perspicace și provocatoare, spirit ascuțit, analiză inteligentă, expune deficiențele discursului politic, observații atemporale, vocabular excelent.

Poate lipsi o teză coerentă, ar putea fi o provocare pentru cititorii fără un vocabular puternic și unele plângeri cu privire la faptul că cartea este o reeditare.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

NOTE DESPRE DEMOCRAȚIE de H. L. MENCKEN JONATHAN. Cuprinsul include: I OMUL DEMOCRATIC 1 APARIȚIA LUI ÎN LUME 9 2 VARITĂȚI DE HOMO SAPIENS 15 3 NOUA PSIHOLOGIE 21 POLITICA ÎN CADRUL DEMOCRAȚIEI 29 5 ROLUL HORMONILOR 35 6 ENVIE CA FILOSOFIE 42 Jx LIBERTATEA ȘI OMUL DEMOCRATIC 51 EFECTELE ASUPRA PROGRESULUI 58 9 MULȚIMEA ETERNĂ 7 2 II STATUL DEMOCRATIC 1 CELE DOUĂ TIPURI DE DEMOCRAȚIE 79 2 VOINȚA POPULARĂ 85 3 REPREZENTAREA DISPROPORȚIONATĂ 97 4 POLITICIANUL ÎN DEMOCRAȚIE 1 07 5 UTOPIA 115 6 EXCEPȚIA OCAZIONALĂ 124 7 CREATORUL LEGILOR 131 8 RECOMPENSELE VIRTUȚII 139 9 NOTA DE SUBSOL DESPRE RAȚELE ȘCHIOAPE 148 5 CUPRINSUL PAGINII III DEMOCRAȚIE ȘI LIBERTATE 1 VOINȚA DE PACE 157 2 MORALISTUL DEMOCRAT 1 62 3 UNDE PURITANISMUL EȘUĂ 1 77 4 CORUPȚIA SUB DEMOCRAȚIE 187 IV CODA 1 VIITORUL DEMOCRAȚIEI 2O7 2 ULTIMA ORĂ 2l8. OMUL DEMOCRATIC: APARIȚIA SA ÎN LUME. DEMOCRAȚIA a venit în lumea occidentală pe un ton de muzică dulce și suavă. La început, nu a existat niciun țipăt dur de jos, ci doar un ciripit dulce de sus. Omul democratic a început astfel ca o ființă ideală, plină de virtuți inefabile și răutăți romantice, pe scurt, ca Rous seaus nobil sălbatic în halat și sacou, scos din sălbăticia tropicală pentru a-i face de rușine pe stăpânii și stăpânii ținuturilor civilizate. Faptul continuă să aibă consecințe importante până în zilele noastre.

Rămâne imposibil, așa cum era în secolul al XVIII-lea, să separăm ideea democratică de teoria conform căreia există un merit mistic, o corectitudine ezoterică și ineradicabilă în omul de la baza scării - că inferioritatea, printr-o magie ciudată, devine un fel de superioritate - nu, superioritatea superiorităților. Pretutindeni pe Pământ, cu excepția locurilor în care iluminarea epocii moderne se află în eclipsă tranzitorie, mișcarea se îndreaptă către o emancipare mai completă și mai îndrăgită a ordinelor inferioare. Acolo jos, se aude, se află un rezervor adânc și nelimitat de dreptate și înțelepciune, nepoluat de corupția privilegiilor. Ceea ce îi derutează pe oamenii de stat trebuie să fie rezolvat de popor, instantaneu și printr-un fel de intuiție serafică. Dorințele lor sunt pure, ei sunt singurii capabili de un patriotism desăvârșit, în ei se află singura speranță de pace și fericire pe acest glob lugubru. Leacul pentru relele democrației este mai multă democrație Această noțiune, după cum am sugerat, își are originea în fantezia poetică a domnilor de la nivelurile superioare - simțitori care, observând cu disperare că măgarul era supraîncărcat, au propus să reformeze transportul punându-l în căruță. Prin venele lor curgea un izvor christic stătut, deși mulți dintre ei, din întâmplare, se jucau cu ceea ce acum se numește modernism.

Aceștia au fost strămoșii direcți ai liberalilor de astăzi, care încă își rostesc frazele zdrențuite și își visează visele premergătoare. Nu pot găsi nicio înregistrare a faptului că aceste fraze, la început, au impresionat foarte mult obiectele reale ale retoricii lor. Omul democratic timpuriu pare să se fi gândit puțin la idealul democratic, și mai puțin la venerație. Ceea ce dorea era ceva concret și foarte materialist - mai multă mâncare, mai puțină muncă, salarii mai mari, impozite mai mici. Nu avea nicio credință aparentă în virtutea acroamatică a propriei sale clase și cu siguranță nici în capacitatea acesteia de a conduce. Scopul său nu era exterminarea baronului, ci pur și simplu readucerea baronului la îndeplinirea corespunzătoare a treburilor sale baronale. Atunci când, prin împușcăturile sălbatice care însoțesc în mod natural toate mișcările mulțimii, primul scop a fost atins accidental, iar oamenii din mulțime au început să ia aere de baroni, mulțimea însăși și-a arătat rapid părerea despre ei măcelărindu-i în mod deliberat și serios. Într-adevăr, odată ce piroanele au fost scoase, era mult mai periculos să fii un tribun al poporului decât să fii un ornament al vechii ordini...