O istorie socială a adevărului: Civilitate și știință în Anglia secolului al XVII-lea

Recenzii ale cititorilor

O istorie socială a adevărului de Steven Shapin oferă o analiză aprofundată a conceptului de adevăr și a implicațiilor acestuia pentru știință și societate, în special în contextul Angliei secolului al XVII-lea. Autorul explorează rolul încrederii, al mărturiilor și al idealului de „gentleman” în cercetarea științifică, contestând noțiunea conform căreia cunoașterea este derivată exclusiv din experiența directă.

Acoperire temeinică a subiectului, stil de scriere clar, context istoric pătrunzător, argument convingător cu privire la importanța încrederii în știință și o explorare care îndeamnă la reflecție a relației dintre adevăr și dezvoltarea societății.

Cartea poate fi lentă și dificil de citit pentru unii, cu argumente detaliate care se pot pierde în complexitate. Criticii susțin că se concentrează prea mult pe o selecție restrânsă de exemple și ar putea beneficia de o abordare mai narativă.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Social History of Truth: Civility and Science in Seventeenth-Century England

Conținutul cărții:

Cum ajungem să avem încredere în cunoștințele noastre despre lume? Care sunt mijloacele prin care distingem relatările adevărate de cele false? De ce dăm credit unei afirmații observaționale în detrimentul alteia? În O istorie socială a adevărului, Shapin abordează aceste întrebări universale printr-o reconstituire elegantă a unei perioade cruciale din istoria științei moderne timpurii: lumea socială a domnilor-filosofi din Anglia secolului al XVII-lea. Steven Shapin zugrăvește o imagine vie a relațiilor dintre cultura domnilor și practica științifică.

El susține că problemele de credibilitate în știință au fost practic rezolvate prin intermediul codurilor și convențiilor de conduită gentilomă: încredere, civilizație, onoare și integritate. Aceste coduri au format și, probabil, încă formează o bază importantă pentru asigurarea unor cunoștințe fiabile despre lumea naturală. Shapin se folosește de o narațiune istorică detaliată pentru a argumenta cu privire la stabilirea cunoștințelor factuale atât în știință, cât și în practica cotidiană.

Relatările despre moravurile și manierele domnilor-filosofi sunt folosite pentru a ilustra afirmația generală a lui Shapin potrivit căreia încrederea este imperativă pentru constituirea oricărui tip de cunoaștere. Crearea de cunoștințe este întotdeauna o întreprindere colectivă: oamenii trebuie să știe în cine să aibă încredere pentru a ști ceva despre lumea naturală.