Persofilia: Cultura persană pe scena mondială

Recenzii ale cititorilor

Cartea a primit recenzii mixte, unii cititori apreciindu-i perspectiva unică și scrierea cursivă, în timp ce alții îi critică afirmațiile filosofice și calitatea generală a scrierii.

Scrierea curge rapid și lin, cu analize atente care oferă o examinare istorică dintr-un punct de vedere non-occidental.

Cartea este lipsită de profunzime filosofică, este prost scrisă și organizată și este criticată pentru denaturările istorice și lipsa de idei noi.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Persophilia: Persian Culture on the Global Scene

Conținutul cărții:

Din perioada biblică și Antichitatea clasică până la apariția Renașterii și a Iluminismului, unele aspecte ale culturii persane au făcut parte integrantă din istoria europeană. O constelație diversă de artiști, poeți și gânditori europeni au căutat inspirație în Persia, găsind acolo un contrapunct cultural bogat și un cadru de referință. Interesul pentru toate lucrurile persane nu a fost un moft trecător, ci o fascinație de durată care a modelat nu doar opiniile occidentale, ci și imaginea de sine a iranienilor până în prezent. Persophilia cartografiază geografia schimbătoare a conexiunilor dintre Persia și Occident de-a lungul secolelor și arată că traficul de idei despre Persia și persani nu s-a desfășurat pe o stradă cu sens unic.

Cum au reacționat iranienii atunci când s-au văzut reflectați în oglinzile occidentale? Dezvoltând teoria sferei publice a lui J rgen Habermas și depășind limitele lui Edward Said, Hamid Dabashi răspunde la această întrebare critică prin urmărirea formării unui spațiu discursiv civic în Iran, văzându-l ca pe un prim exemplu al unui stat-națiune modern care emerge dintr-o civilizație antică în contextul colonialismului european. Sfera publică iraniană modernă, susține Dabashi, nu poate fi înțeleasă în afara acestei interacțiuni dinamice.

Persophilia are în vedere lucrări atât de variate precum Cyropaedia lui Xenofon și Astfel vorbea Zarathustra a lui Nietzsche, Xerxes de Handel și Turandot de Puccini, precum și fascinația lui Gauguin și Matisse pentru arta persană. Rezultatul este o lectură provocatoare a istoriei mondiale, care demontează istoriografia normativă și ne modifică înțelegerea națiunilor postcoloniale.