Râsul lui Ajivika

Titlul original:

Ajivika's Laughter

Conținutul cărții:

Alungați din comunitatea budistă "Mahabana Vihara" din cauza comportamentului lor deviant, Upananda și Kshema rătăcesc prin jungle și orașe pentru a deveni, în cele din urmă, liderii unui grup deviant de discipoli care sfidează intenționat principiile budismului de renunțare și abnegație. Această abatere culminează cu o confruntare între discipolii mai în vârstă, care respectă principiile, și discipolii mai tineri, devianți, care doresc să trăiască o viață liberă și libertină, împotriva interdicțiilor religioase restrictive ale comunității lor. Acest conflict este tema centrală a romanului Odia Ajibakara Attahasya al lui Surendra Mohanty (tradus în engleză ca Ajivika's Laughter de Sambit Panigrahi) și definește caracterul unic și vibrant al romanului. În cele din urmă, acest conflict ideologic intern al comunității culminează cu un mega-conciliu buddhist organizat de monarhul Ashoka în Baisali, unde discipolii mai în vârstă și cei mai tineri se confruntă, argumentează și dezbat pentru taberele lor respective și, în cele din urmă, discipolii mai tineri câștigă această luptă religioasă. Monarhul Ashoka îi sprijină și îi patronează pe cei din urmă și le oferă toate beneficiile materiale și plăcerile vieții lumești și, prin aceasta, devine principalul lor patron religios.

Cu ajutorul și sprijinul lor, el nu numai că își îndreaptă imaginea pătată de "Chandashoka", dar și menține cu tact integritatea teritorială a regatului său, transformându-și cetățenii în supuși religioși compulsivi, astfel încât orice posibilitate de rebeliune internă să fie complet anulată.

Romanul are un caracter unic, deoarece descrie nu numai declinul progresiv al budismului ca religie după dispariția profetului său, ci și utilizarea sa strategică de către monarhul Ashoka pentru a menține integritatea teritorială a imperiului său vast și expansiv. Astfel, romanul nu numai că străpunge imaginea sărbătorească, transformată și religioasă pe care Istoria a atribuit-o cu bunăvoință monarhului Ashoka, ci și contestă monopolul acesteia asupra adevărului, prezentând astfel versiuni alternative ale Istoriei care există, dar care sunt nerecunoscute.