Războiul lui Wilson: Influența lui Sir Henry Wilson asupra politicii militare britanice în Marele Război și consecințele acestuia

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Titlul original:

Wilson's War: Sir Henry Wilson's Influence on British Military Policy in the Great War and Its Aftermath

Conținutul cărții:

Astăzi, la fel ca în urmă cu un secol, feldmareșalul Sir Henry Wilson este un personaj arhetipal de tipul "iubește-l sau urăște-l". O minte ageră, o limbă ascuțită, spirituală și uneori răutăcioasă și autorul unor jurnale pline de remarci coruscante la care visează doar un editor de tabloid modern. Lui Wilson îi plăcea să socializeze cu politicienii la fel de mult ca și cu camarazii săi soldați, adesea spre nemulțumirea atât a "frocks", cât și a "brasshats". Primii, după cum se spune, îl considerau maleabil, naiv și gata să le facă pe plac. Cei din urmă, ni se spune, îl considerau de neîncredere, mincinos și superficial. Cu toate acestea, în timpul vieții sale, printre numeroșii admiratori autentici ai lui Henry Wilson se numărau figuri de prim rang atât în mediul politic, cât și în cel militar.

Spre deosebire de mulți dintre colegii săi, Wilson nu a putut prezenta dovezi în apărarea sa în bătălia memoriilor care a urmat Marelui Război. La scurt timp după moartea sa, în mâinile asasinilor republicanilor irlandezi, reputația sa a fost ruinată de publicarea unei biografii bazate pe jurnalele sale directe. Suspiciunile dușmanilor lui Wilson au fost confirmate, iar prietenii săi s-au trezit de prea multe ori criticați în mâzgăliturile sale nocturne.

Cercetări mai recente au examinat intervențiile lui Wilson în cauza unionismului irlandez și au dezvăluit un "soldat politic" dispus și capabil să lupte pentru aceasta în coridoarele puterii. Acest studiu se concentrează în schimb pe impactul lui Wilson asupra dezvoltării și executării politicii militare britanice în timpul Marelui Război. Contribuția lui Wilson la pregătirea armatei britanice pentru război este cunoscută istoricilor militari, însă rolul său în modelarea politicii în ultimele 18 luni ale conflictului merită o atenție sporită.

În 1917, Wilson nu a fost de acord cu strategia atrițională costisitoare atât a lui Sir Douglas Haig, comandantul forțelor britanice din Franța, cât și a lui Sir William Robertson, principalul consilier militar al guvernului de la War Office. Acest scepticism a fost împărtășit de prim-ministrul britanic David Lloyd George, care a găsit opiniile lui Wilson extrem de diferite. Ca urmare, Wilson a pus capăt unei noi ofensive britanice la începutul anului 1918 și a contribuit la înființarea Consiliului Suprem de Război, menit să coordoneze mai bine strategia militară aliată. El a dominat apoi activitatea acestui organism, stabilind prioritățile sale strategice și punând în aplicare structuri care au facilitat adoptarea unității de comandă pe Frontul de Vest.

După cum arată acest studiu, Wilson nu a fost nici fraierul politicienilor, nici servitorul nefericit al unor minți militare mai mari decât a sa. În schimb, abilitățile sale diplomatice au contribuit la menținerea fragilei alianțe anglo-franceze, atât în primele etape ale războiului, cât și spre sfârșitul acestuia. Perioada în care a fost șef al Statului Major Imperial, începând din februarie 1918, l-a văzut reușind să se plimbe cu succes pe frânghia dintre politicieni și lideri militari și să mențină fragilele relații civil-militare. În urma conflictului, Wilson a contribuit la modelarea viitorului imperial al Marii Britanii, la bine și la rău.