Scrisori persane

Recenzii ale cititorilor

Scrisori persane de Montesquieu este un roman epistolar satiric care explorează diferențele culturale prin intermediul corespondenței fictive dintre doi nobili persani în timp ce navighează prin viața din Europa secolului al XVII-lea. Cartea combină umorul cu observațiile critice ale societății, reflectând asupra comportamentelor umane și a normelor sociale ale vremii.

Cartea este lăudată pentru umorul, spiritul și comentariul social pătrunzător. Cititorii îi apreciază semnificația istorică și modul în care surprinde șocul și contrastele culturale. Mulți o găsesc amuzantă și captivantă, ceea ce o face o lectură remarcabilă pentru cei interesați de satira politică și socială.

Unii cititori consideră traducerile mai vechi dificil de înțeles, ceea ce face textul mai puțin accesibil. În plus, nu toți cititorii rezonează cu narațiunea, unii descriind-o ca fiind plictisitoare sau plictisitoare, ceea ce conduce la o receptare mixtă în ceea ce privește lizibilitatea și atractivitatea sa.

(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Persian Letters

Conținutul cărții:

Charles-Louis de Secondat, baron de La Br de et de Montesquieu (18 ianuarie 1689 - 10 februarie 1755), denumit în general simplu Montesquieu, a fost un judecător, om de litere și filosof politic francez.

Este renumit pentru articularea teoriei separării puterilor, care este pusă în aplicare în multe constituții din întreaga lume. De asemenea, este cunoscut pentru faptul că a făcut mai mult decât orice alt autor pentru a asigura locul cuvântului "despotism" în lexiconul politic. Publicația sa anonimă The Spirit of the Laws din 1748, care a fost bine primită atât în Marea Britanie, cât și în coloniile americane, i-a influențat pe părinții fondatori în redactarea Constituției Statelor Unite.

Scrisori persane (franceză: Lettres persanes) este o operă literară scrisă în 1721 de Montesquieu, care relatează experiențele a doi nobili persani, Usbek și Rica, care călătoresc prin Franța.

În 1711, Usbek își părăsește seraiul din Isfahan pentru a porni într-o lungă călătorie spre Franța, însoțit de tânărul său prieten Rica. El lasă în urmă cinci soții (Zashi, Z phis, Fatm, Z lis și Roxane) în grija mai multor eunuci negri, dintre care unul este șeful sau primul eunuc. În timpul călătoriei și al șederii lor îndelungate la Paris (1712-1720), ei comentează, în scrisori schimbate cu prieteni și mullahi, numeroase aspecte ale societății occidentale, creștine, în special politica franceză și maurii, încheind cu o satiră mușcătoare a Sistemului lui John Law. Cu timpul, diverse tulburări apar în serai și, începând din 1717 (Scrisoarea 139 147)), situația de acolo se degradează rapid. Usbek îi ordonă eunucului său șef să ia măsuri drastice, dar mesajul său nu ajunge la timp, iar o revoltă aduce moartea soțiilor sale, inclusiv sinuciderea răzbunătoare a favoritei sale, Roxane, și, se pare, a majorității eunucilor. (wikipedia.org)