The Yellow Wallpaper (Wisehouse Classics - Prima ediție din 1892, cu ilustrațiile originale de Joseph Henry Hatfield)

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază „The Yellow Wallpaper” ca fiind o povestire puternică și provocatoare care explorează teme legate de sănătatea mintală, opresiune și luptele femeilor într-o societate patriarhală. Cititorii au găsit cartea atât obsedantă, cât și pătrunzătoare, rezonând în special cu cei care au avut probleme de sănătate mintală. Deși cartea este lăudată pentru profunzimea și acuratețea sa istorică, unii recenzenți și-ar fi dorit să fie mai lungă sau și-au exprimat dorința pentru mai multe detalii.

⬤ Perspective revelatoare asupra sănătății mintale și a rolurilor de gen.
⬤ Lectură rapidă și ușoară (doar 34-35 de pagini).
⬤ Impact emoțional și psihologic puternic.
⬤ Descrierea exactă din punct de vedere istoric a normelor sociale.
⬤ Narațiune captivantă și care îndeamnă la reflecție.
⬤ Potrivit pentru analiza în literatură și psihologie.
⬤ Are o amprentă culturală semnificativă, menționată în diverse medii.

⬤ Unii cititori și-au dorit o poveste mai lungă și mai detaliată.
⬤ Limbajul poate fi perceput ca demodat de către unii.
⬤ Sfârșitul brusc i-a lăsat pe unii cititori cu dorința de a avea mai mult context.
⬤ Temele psihologice pot fi considerate de unii tulburătoare.

(pe baza a 155 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Yellow Wallpaper (Wisehouse Classics - First 1892 Edition, with the Original Illustrations by Joseph Henry Hatfield)

Conținutul cărții:

THE YELLOW WALLPAPER este o povestire a scriitoarei americane Charlotte Perkins Gilman, publicată pentru prima dată în ianuarie 1892 în The New England Magazine. Este considerată o importantă lucrare de început a literaturii feministe americane, ilustrând atitudinile din secolul al XIX-lea față de sănătatea femeilor, atât fizică, cât și mentală.

Prezentată la persoana întâi, povestea este o colecție de articole de jurnal scrise de o femeie al cărei soț medic (John) a închiriat un vechi conac pentru vară. Renunțând la alte camere din casă, cuplul se mută în camera copilului de la etaj. Ca formă de tratament, femeii i se interzice să lucreze și este încurajată să mănânce bine și să facă multă mișcare și să ia aer, pentru a se putea recupera din ceea ce el numește o "depresie nervoasă temporară - o ușoară tendință isterică", un diagnostic comun femeilor din acea perioadă. Își ascunde jurnalul de soțul ei și de sora acestuia, menajera, de teamă să nu i se reproșeze că se suprasolicită. Ferestrele camerei sunt prevăzute cu gratii pentru a împiedica copiii să se cațere prin ele și există o poartă în capul scărilor, deși ea și soțul ei au acces la restul casei și la proprietatea învecinată.

Povestea descrie efectul lipsei de stimulare asupra sănătății mintale a naratoarei și coborârea ei în psihoză. Neavând nimic care să o stimuleze, ea devine obsedată de modelul și culoarea tapetului. "Este cel mai ciudat galben, acest tapet Mă face să mă gândesc la toate lucrurile galbene pe care le-am văzut vreodată - nu la cele frumoase, precum ranunculițele, ci la lucruri galbene vechi, murdare, rele. Dar mai e ceva în legătură cu hârtia aia - mirosul... Singurul lucru la care mă pot gândi că seamănă este culoarea hârtiei Un miros galben."... (mai multe pe www.wsiehouse-classics.com)