Tratate despre prietenie și bătrânețe (Treatises on Friendship and Old Age)

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă traducerea lui E.S. Shuckburgh a operei lui Cicero, care a stârnit critici mixte. Unii îi apreciază lizibilitatea și profunzimea tematică, în timp ce alții critică calitatea traducerii și formatul fizic al cărții.

Traducerea este considerată ușor de citit și oferă o perspectivă valoroasă asupra temelor prieteniei și bătrâneții. Formatul cu margini deschise este util pentru luarea notițelor.

Recenzile menționează calitatea slabă a imprimării, textul înclinat care distrage atenția și legarea de calitate slabă. Unii cititori consideră traducerea inadecvată, cu greșeli frecvente de scriere și absența notelor de subsol, ceea ce o face mai puțin potrivită ca cadou.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Treatises on Friendship and Old Age

Conținutul cărții:

MARCUS TULLIUS CICERO, cel mai mare dintre oratorii romani și maestrul principal al stilului latin al prozei, s-a născut la Arpinum, la 3 ianuarie 106 î.Hr. Tatăl său, care era un om cu proprietăți și făcea parte din clasa „cavalerilor”, s-a mutat la Roma când Cicero era copil, iar viitorul om de stat a primit o educație elaborată în retorică, drept și filosofie, studiind și exersând sub îndrumarea unora dintre cei mai renumiți profesori ai vremii.

Și-a început cariera de avocat la vârsta de douăzeci și cinci de ani și, aproape imediat, a fost recunoscut nu numai ca un om cu talente strălucitoare, ci și ca un curajos apărător al justiției în fața unor grave pericole politice. După doi ani de practică, a părăsit Roma pentru a călători în Grecia și Asia, profitând de toate ocaziile care i s-au oferit pentru a-și studia arta sub îndrumarea unor maeștri distinși. S-a întors la Roma cu o sănătate și o pricepere profesională mult îmbunătățite, iar în 76 î.Hr.

a fost ales în funcția de chestor.

A fost repartizat în provincia Lilybaeum din Sicilia, iar vigoarea și dreptatea administrației sale i-au adus recunoștința locuitorilor. La cererea acestora, a întreprins în anul 70 î.Hr.

urmărirea penală a lui Verres, care, în calitate de pretor, îi supusese pe sicilieni la o extorcare și opresiune incredibile; se poate spune că reușita sa în acest caz, care s-a încheiat cu condamnarea și alungarea lui Verres, l-a lansat în cariera sa politică. A devenit edil în același an, în 67 î. Hr.

pretor, iar în 64 î. Hr. a fost ales consul cu o largă majoritate.

Cel mai important eveniment din anul consulatului său a fost conspirația lui Catilina. Acest criminal notoriu de rang patrician a conspirat cu un număr de alții, mulți dintre ei tineri de origine înaltă, dar cu un caracter risipitor, pentru a pune mâna pe funcțiile principale ale statului și pentru a scăpa de dificultățile pecuniare și de altă natură care au rezultat din excesele lor, prin jefuirea generală a orașului.

Complotul a fost demascat de vigilența lui Cicero, cinci dintre trădători au fost executați sumar, iar în răsturnarea armatei care fusese adunată în sprijinul lor a pierit Catilina însuși. Cicero s-a considerat salvatorul țării sale, iar țara sa a părut, pentru moment, să-i dea un consimțământ recunoscător.