Trei idei seducătoare

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Trei idei seducătoare” de Jerome Kagan abordează concepțiile greșite și baza științifică slabă care stau la baza psihologiei moderne. Kagan critică ideile larg acceptate în domeniu, prezentând o perspectivă mai nuanțată și plină de speranță asupra potențialului uman și dezvoltării comportamentului. În timp ce mulți cititori găsesc perspectivele sale revigorante și valoroase, unele critici menționează că cartea pare împrăștiată și lipsită de profunzime în înlocuirea ideilor pe care le critică.

Cartea oferă o critică necesară a teoriilor psihologice stabilite, promovează ideea că indivizii pot depăși dificultățile din copilăria timpurie și încurajează o înțelegere mai largă a inteligenței și a comportamentului uman. Cititorii apreciază acreditările lui Kagan și stilul său clar de scriere, precum și natura stimulativă a conținutului.

Unii recenzenți consideră că cartea este prea dispersată și că îi lipsește profunzimea argumentelor sale. Înlocuirea de către Kagan a ideilor criticate cu propriile sale idei este considerată ca fiind mai puțin dezvoltată, iar câțiva cititori nu au terminat încă cartea, lăsându-i nesiguri de eficiența sa generală.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Three Seductive Ideas

Conținutul cărții:

Primii doi ani de viață determină cu adevărat dezvoltarea viitoare a unui copil? Sunt ființele umane, ca și alte primate, motivate doar de plăcere? Și au oamenii de fapt trăsături stabile, precum inteligența, frica, anxietatea și temperamentul? Această carte, rezultatul unei vieți întregi de cercetare a unuia dintre fondatorii psihologiei dezvoltării, abordează ipotezele puternice din spatele acestor întrebări și dovedește că acestea sunt greșite. Trecând cu o ușurință impresionantă de la istoria culturală la filosofie și la literatura de cercetare psihologică, Jerome Kagan țese un argument care va zgudui științele sociale și fundamentele politicilor publice.

Oamenii de știință, precum și profanii, tind să considere procesele abstracte - cum ar fi inteligența sau frica - drept entități măsurabile, pe care cineva le poate avea mai mult sau mai puțin. Această abordare, în analiza lui Kagan, arată o orbire față de puterea contextului și față de marea variabilitate din cadrul oricărui individ supus la diferite emoții și circumstanțe. "Determinismul infantil" este o altă convingere răspândită și dragă pe care Kagan o contestă. Această teorie - cu afirmația sa că relațiile timpurii determină tiparele pe tot parcursul vieții - subestimează rezistența și adaptabilitatea umană, atât emoțională, cât și cognitivă (și, desigur, nu reușește să explice produsele fericite ale copilăriilor mizerabile și viceversa). Ultima dintre țintele lui Kagan este principiul plăcerii, mult supraevaluat, care, susține el, cu greu poate da sens comportamentului altruist impulsionat de dorința de virtute și respect de sine - dorința de a face ceea ce trebuie.

Scrisă într-un stil plin de viață, care folosește fabule și basme, istorie și știință pentru a prezenta puncte filosofice, această carte pune la îndoială unele dintre cele mai prețuite noțiuni despre natura umană.