Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea lui Edward Feser „Ultima superstiție: A Refutation of the New Atheism” prezintă o apărare solidă a filosofiei clasice împotriva Noilor Atei, articulând argumente metafizice înrădăcinate în gândirea aristotelico-tomistă. Criticii au remarcat tonul polemic al cărții, uneori perceput ca abraziv, însă mulți cititori îi apreciază claritatea și umorul. În general, cartea abordează întrebări filosofice fundamentale, angajându-se în același timp în lupta cu afirmațiile ateismului modern, făcând apel la o înțelegere mai profundă a metafizicii tradiționale.
Avantaje:⬤ Fundamentare filosofică solidă folosind metafizica aristotelică-tomistă.
⬤ Stil de scriere captivant care încorporează umor și spirit.
⬤ Introducere accesibilă în filosofia clasică pentru cititorii profani.
⬤ Demontarea cu succes a argumentelor Noilor Atei prin evidențierea neajunsurilor lor filosofice.
⬤ Explicații clare ale unor concepte complexe precum cauzalitatea finală și legea naturală.
Dezavantaje:⬤ Tonul autorului poate fi perceput ca furios și abraziv, în special în primul capitol.
⬤ Unele argumente pot fi repetitive sau prea lungi.
⬤ Criticii susțin că cartea nu are o structură formală, ceea ce face dificilă abordarea critică a argumentelor sale.
⬤ Unii cititori pot considera că interpretările lui Feser asupra filosofiei moderne sunt unilaterale sau prea disprețuitoare.
(pe baza a 233 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Last Superstition: A Refutation of the New Atheism
Conținutul cărții:
Argumentul central al "Noului Ateism" al lui Richard Dawkins, Daniel Dennett, Sam Harris și Christopher Hitchens este că, timp de mai multe secole, a existat un război între știință și religie, că religia a pierdut în mod constant acest război și că, în acest moment al istoriei omenirii, o descriere științifică complet seculară a lumii a fost elaborată în detalii atât de minuțioase și convingătoare încât nu mai există niciun motiv pentru care o persoană rațională și educată ar trebui să considere pretențiile vreunei religii cât de puțin demne de atenție.
Dar, după cum susține Edward Feser în The Last Superstition, de fapt nu există și nu a existat niciodată un război între știință și religie. În schimb, a existat un conflict între două concepții filozofice ale ordinii naturale: pe de o parte, viziunea "teleologică" clasică a lui Platon, Aristotel, Augustin și Aquino, conform căreia scopul sau orientarea către un scop este o caracteristică inerentă a lumii fizice, la fel ca masa sau sarcina electrică; și viziunea "mecanică" modernă a lui Descartes, Hobbes, Locke și Hume, conform căreia lumea fizică este compusă din nimic mai mult decât particule în mișcare fără scop și fără sens. Așa se face că, în imaginea teleologică clasică, existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului și concepția de drept natural a moralității sunt inevitabile din punct de vedere rațional. Astfel, ateismul și secularismul modern au depins întotdeauna în mod esențial pentru acreditările lor raționale de insinuarea că imaginea modernă, mecanică a lumii a fost cumva stabilită de știință. Cu toate acestea, această imagine "mecanică" modernă nu a fost niciodată stabilită de știință și nici nu poate fi, deoarece nu este în primul rând o teorie științifică, ci doar o interpretare filosofică a științei. Mai mult decât atât, după cum arată Feser, argumentele filosofice în favoarea sa prezentate de filosofii moderni timpurii au fost remarcabile doar pentru că au fost surprinzător de slabe.
Adevăratele motive ale popularității sale erau atunci, și sunt și acum, în primul rând politice: era un instrument prin care fundamentele intelectuale ale autorității ecleziastice puteau fi subminate și se putea deschide calea către o nouă ordine socială seculară și liberală, orientată către comerț și tehnologie. Pentru a promova aceste scopuri politice, s-a stipulat pur și simplu, ca un fiat, că nicio teorie neconformă cu imaginea mecanică a lumii nu va putea fi considerată "științifică". Pe măsură ce secolele au trecut și memoria istorică s-a estompat, acest act de stipulare dogmatică a ajuns să fie amintit în mod fals ca o "descoperire".
Cu toate acestea, nu numai că această imagine filosofică modernă este nefondată din punct de vedere rațional, dar este și demonstrabil falsă. Căci concepția "mecanică" a lumii naturale, atunci când este aplicată în mod consecvent, presupune în mod absurd că raționalitatea și, într-adevăr, mintea umană însăși sunt iluzorii. Așa-numita "viziune științifică asupra lumii" susținută de Noii Atei își subminează astfel în mod inevitabil propriile fundamente raționale; și în același timp (și contrar declarațiilor moraliste ale Noilor Atei) subminează și fundamentele oricărei moralități posibile. În schimb, și după cum demonstrează "The Last Superstition", imaginea teleologică clasică a naturii poate fi văzută ca găsind o confirmare puternică în evoluțiile filosofiei, biologiei și fizicii contemporane; mai mult, moralitatea și rațiunea însăși nu pot avea sens în afara ei. Viziunea teleologică a anticilor și a medievali este astfel justificată din punct de vedere rațional - și odată cu ea și viziunea religioasă asupra lumii pe care s-au bazat.
