A douăsprezecea noapte

Titlul original:

Twellfth Night

Conținutul cărții:

A douăsprezecea noapte este considerată a fi cea mai amuzantă piesă a lui Shakespeare. Numeroși critici shakespearieni de prim rang sunt de acord cu acest lucru, inclusiv Harold Bloom.

Întregul ton al piesei este stabilit de modul în care începe. Piesa începe cu mândria lui Orsino, pe care o păstrează cât de mult poate. Aroganța este obsesia lui Orsino.

El este dependent de sine însuși și totuși el este cel pe care Shakespeare decide să îl spună: "dacă muzica este hrana iubirii, cântă" și începe piesa.

Scena de început este plasată în reședința regală a ducelui Orsino, unde Curio al curții sale și diferiți lorzi stau cu muzicieni. Primul discurs al lui Orsino este neașteptat, deoarece el exprimă, poate intenționat, cu voce tare ceea ce are de gând să facă în mod real în cazul Oliviei.

El solicită interpreților săi să cânte o anumită muzică pe care a auzit-o înainte. El meditează asupra ideii de iubire care, înainte de toate, rămâne excepțional de dulce, însă, în supraabundență, începe să fie dezgustătoare. Shakespeare compară dragostea cu sentimentul muzicii cadențate și al violetelor care înfloresc.

Muzica lentă pe care Orsino cere să i se cânte din nou nu va întârzia să i se facă rău. Aroma care izvorăște dintr-o bancă de violete este atât de nouă, dar în scurt timp devine parfum. Sufletul de adorație este, de altfel, "rapid și nou" la început însă nu-și poate îndura capacitatea în cele din urmă, intensitatea sa începe să scadă încet, iar calitatea începe să se degradeze.

Orsino vorbește despre visul care se află în mintea creatoare a omului și despre cât de inconsecvent se dezvoltă și trece mai departe. În cele din urmă, vedem că Orsino nu o prețuia în niciun caz pe Olivia în modul în care continuă să garanteze pe tot parcursul piesei.

Îi ia o secundă să o ia de mână pe Viola. În acest punct de plecare absolut al piesei, Shakespeare ne oferă posibilitatea iubirii umane și a înșelăciunilor ei.