Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile la „Al cincilea ciocan” evidențiază explorarea relației dintre matematică și muzică, stabilind conexiuni de la gândirea pitagoreică antică la știința modernă, remarcând în același timp profunzimea intelectuală și perspectivele filosofice. Unii cititori apreciază erudiția și accesibilitatea cărții, în timp ce alții o consideră o provocare din cauza complexității sale.
Avantaje:Scriere erudită și elegantă, conținut accesibil, provoacă la reflecție cu noi perspective la fiecare pagină, conexiuni interesante între matematică și muzică, explorarea diversă a subiectelor, inclusiv istoria, filosofia și teoria, recomandată celor interesați de istoria intelectuală occidentală.
Dezavantaje:Provocatoare și complexă pentru cititorii cu mai puțină pregătire în teoria muzicii sau filosofie, unele părți ale scrierii pot părea stufoase, selecția aparent arbitrară a subiectelor, lungimea relativ scurtă poate lăsa pe unii cititori cu dorința de mai multe detalii.
(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Fifth Hammer: Pythagoras and the Disharmony of the World
Conținutul cărții:
Cum ordonarea lumii sensibile continuă să sugereze o realitate pe care nicio notă sau literă nu o poate transcrie pe deplin.
O tradiție străveche spune că Pitagora a descoperit secretele armoniei într-o forjă când a întâlnit cinci bărbați care loveau cu cinci ciocane, producând un sunet minunat. Patru dintre cele cinci ciocane se aflau într-un set minunat de proporții, armonizându-se; dar exista și un al cincilea ciocan. Pitagora l-a văzut și l-a auzit, dar nu l-a putut măsura; nici nu i-a putut înțelege sunetul discordant. Prin urmare, Pitagora l-a înlăturat. Ce era acest ciocan, astfel încât Pitagora a ales cu atâta hotărâre să îl respingă?
Încă din antichitate, „armonia” a fost un nume pentru mai mult decât o teorie a sunetelor muzicale; ea a oferit o paradigmă pentru înțelegerea științifică a lumii naturale. Natura, prin armonie, a fost transcrisă în semnele ideale ale matematicii. Dar, de fiecare dată, transcrierea s-a lovit de o limită fundamentală: ceva în natură rezistă să fie scris, transcris într-un set stabil de elemente ideale. Un al cincilea ciocan, cu încăpățânare, continuă să sune.
În opt capitole, legate între ele precum tonurile unei singure game, „Al cincilea ciocan” explorează sunetele și ecourile acestei percuții tulburătoare, pe măsură ce acestea se fac simțite în cele mai variate încercări de a înțelege și reprezenta lumea naturală. De la muzică la metafizică, de la estetică la astronomie și de la Platon și Boethius la Kepler, Leibniz și Kant, această carte explorează modurile în care ordonarea lumii sensibile a continuat să sugereze o realitate pe care nicio notă sau literă nu o poate transcrie pe deplin.
