Andersonville și Camp Douglas: Istoria celor mai mortale lagăre de prizonieri din Războiul Civil

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o descriere detaliată și informativă a închisorilor infame din Războiul Civil, Andersonville și Camp Douglas, subliniind inumanitatea cu care s-au confruntat prizonierii de război de ambele părți ale conflictului. Cartea este bine documentată și include mărturii ale supraviețuitorilor, fotografii și o bibliografie pentru studii suplimentare. Cititorii o găsesc captivantă, deși subiectul este sumbru.

⬤ Informativă și bine documentată
⬤ narațiune captivantă
⬤ include relatări ale supraviețuitorilor și fotografii
⬤ prezintă o viziune echilibrată asupra condițiilor din ambele lagăre
⬤ oferă o perspectivă asupra unui capitol întunecat al istoriei.

Subiectul este foarte trist și poate fi dificil de digerat; unii cititori pot găsi istoria inumanității tulburătoare.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Andersonville and Camp Douglas: The History of the Civil War's Deadliest Prison Camps

Conținutul cărții:

*Include imagini.

*Include conturi.

*Include resurse online și o bibliografie pentru lecturi suplimentare.

"Dacă aș fi fost un artist și aș fi avut materialul necesar pentru a picta acest lagăr și toate ororile sale sau dacă aș fi avut limba unui om de stat elocvent și aș fi avut privilegiul de a-mi exprima părerea în fața onorabililor noștri conducători de la Washington, mi-ar fi plăcut să descriu acest iad pe pământ unde este nevoie de 7 dintre ocupanții săi pentru a face o umbră." - Sgt. David Kennedy.

"Este atât de multă mizerie în tabără încât este îngrozitor să încerci să trăiești aici." - John Ransom, cavalerist din Michigan.

Notoriu, un iad pe pământ, o hazna, un lagăr al morții și infam au fost toate folosite de prizonieri și critici pentru a descrie închisoarea Andersonville, construită pentru a adăposti prizonierii de război ai Uniunii în 1864, și toate descrierile sunt valabile. Situată în Andersonville, Georgia și cunoscută sub denumirea colocvială de Camp Sumter, Andersonville a servit drept lagăr de prizonieri doar 14 luni, însă în acest timp 45 000 de soldați ai Uniunii au suferit acolo și aproape 13 000 au murit. Victimele găsite la sfârșitul războiului care fuseseră ținute în Camp Sumter semănau cu victimele de la Auschwitz, înfometate și lăsate să moară fără nicio considerație pentru viața umană. Zvonurile despre ororile de la Andersonville au început să circule în vara anului 1864 și au fost atât de grave încât, în timpul campaniei din Atlanta, generalul William Tecumseh Sherman a ordonat un raid al cavaleriei pentru a încerca să elibereze prizonierii de acolo. Cavaleria Uniunii a fost respinsă de miliția și cavaleria sudistă în acel moment și, chiar și după ce Sherman a cucerit Atlanta, confederații care se retrăgeau au pornit de la premisa că Uniunea va ținti din nou Andersonville.

Înainte de sfârșitul războiului, confederații au mutat prizonierii de la Andersonville la Camp Lawton, dar până atunci, Andersonville era deja sinonim cu groaza. Incapabili să își aprovizioneze propriile armate, confederații au aprovizionat în mod necorespunzător închisoarea și miile de prizonieri ai Uniunii, lăsând peste 25% dintre prizonieri să moară de foame și de boli. În total, la Andersonville s-au înregistrat 40% din decesele tuturor prizonierilor Uniunii din Sud, iar printre cauzele morții se numără malnutriția, bolile, condițiile sanitare precare, supraaglomerarea și expunerea la vreme nefavorabilă. De fapt, Andersonville a înfuriat atât de mult Nordul încât Henry Wirz, responsabilul de Andersonville, a fost singurul confederat executat după război.

Atunci când forțele Uniunii au mărșăluit prin Georgia și au eliberat Andersonville în mai 1865, au fost aduși fotografi pentru a înregistra scenele de supraaglomerare, boală și moarte, asigurându-se că priveliștea a fost păstrată pentru a fi văzută de generațiile viitoare. În schimb, Camp Douglas, închis aproximativ în același timp, a fost demolat, iar existența sa a fost aproape ștearsă din memorie. Încercarea de a uita Camp Douglas a fost de înțeles, deoarece în ultimii doi ani de război, cel puțin 4 000 de prizonieri confederați au murit acolo, ceea ce înseamnă că aproape 1 din 5 confederați care au fost trimiși acolo nu au mai plecat.

În multe privințe, povestea taberei Douglas este însăși povestea Războiului Civil. Tabăra a început ca o instalație nouă, plină de oameni pregătiți să lupte într-un război despre care majoritatea celor din ambele tabere credeau că va dura doar câteva luni. Cu toate acestea, pe măsură ce războiul a continuat, facilitățile au fost copleșite de amploarea pagubelor și de numărul masiv de oameni implicați. În primii câțiva ani de război, tipul de război total practicat de Grant și Sherman în 1864 era de neconceput, iar cele două părți făceau schimburi de prizonieri și eliberau prizonieri condiționat doar pe baza cuvântului lor. Cu timpul, însă, amărăciunea dintre cele două tabere s-a înăsprit, iar scopurile războiului s-au schimbat, Nordul căutând noi strategii pentru a supune în cele din urmă Sudul. Lanțul de evenimente rezultat a dus la ororile de la Camp Douglas.

Această carte analizează modul în care Andersonville și Camp Douglas au devenit atât de notorii și cum era viața prizonierilor acolo.