Bătălia de la Manzikert: Istoria și moștenirea victoriei decisive a turcilor selgiucizi asupra Imperiului Bizantin

Recenzii ale cititorilor

Recenziile prezintă un amestec de reacții pozitive și negative cu privire la carte. Unii cititori îi apreciază accesibilitatea și stilul captivant pentru învățarea istoriei, în timp ce alții o critică pentru lipsa de concentrare, calitatea slabă a scrierii și prejudecățile percepute.

⬤ Atractivă și ușor de citit
⬤ excelentă pentru reîmprospătarea cunoștințelor istorice
⬤ potrivită pentru toate vârstele
⬤ promovează activitatea mentală.

⬤ Lipsă de profunzime în ceea ce privește anumite evenimente istorice
⬤ redactare și flux greoaie
⬤ prejudecăți percepute în interpretarea istorică
⬤ detalii inadecvate cu privire la subiectul principal
⬤ ar putea găsi informații mai bune gratuit în altă parte.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Battle of Manzikert: The History and Legacy of the Seljuk Turks' Decisive Victory over the Byzantine Empire

Conținutul cărții:

*Include imagini.

*Include o bibliografie pentru lecturi suplimentare.

Imperiul Bizantin a existat timp de peste o mie de ani, cu o istorie care se întinde de la divizarea Imperiului Roman în 395 până la cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453. Imperiul Bizantin a fost format din Imperiul Roman de Răsărit anterior, iar în timpul lungii sale existențe, locuitorii bizantini erau foarte mândri să se numească romani.

Cu toate acestea, multe lucruri s-au schimbat în timpul duratei lungi de viață a Imperiului Bizantin, începând cu o elenizare în secolul al VI-lea. Utilizarea limbii latine s-a diminuat și greaca i-a luat locul, în timp ce cultura tipic romană a făcut loc uneia mai elenistice. Elenizarea Bizanțului a fost în detrimentul relației cu Sfântul Imperiu Roman, iar lumea creștină din acel moment va fi împărțită în două. Consolidarea ulterioară a Bisericii Ortodoxe a provocat apariția a numeroase războaie civile și conflicte de-a lungul secolelor, care au zdruncinat și remodelat teritoriul de fiecare dată. Până la sfârșitul existenței Imperiului Bizantin, bătrânețea a slăbit atât statul, cât și biserica, făcându-l o țintă ușoară pentru forțele invadatoare.

Cei mai notabili invadatori au fost selgiucizii turcofoni, conduși printr-o serie de bătălii de Kutalmishouglu Suleiman, care a sprijinit diferiți uzurpatori împotriva împăratului bizantin. Expansiunea selgiucizilor a fost atât de reușită încât, atunci când Suleiman a murit, pusese sub controlul său întreaga Bitinia, precum și câteva orașe portuare importante de-a lungul țărmurilor de pe partea asiatică a Bosforului. Prin această realizare, el a reușit să îi despartă pe bizantinii care locuiau în Anatolia de împăratul lor din Constantinopol. Acest lucru a slăbit imediat unitatea Imperiului Bizantin.

Când o altă armată musulmană invadatoare a preluat controlul asupra a ceea ce este acum Siria, Israel și Africa de Nord, Imperiul Bizantin dezmembrat a pierdut porțiuni semnificative de pământ, dar acest lucru i-a permis să se dezvolte într-o unitate mai mică și mai puternică. A fost nevoie de multe lupte pentru putere și bătălii pe mai multe fronturi pentru ca imperiul să recupereze o parte din terenuri, dar treptat Imperiul Bizantin a pierdut toată influența în Anatolia. Până la sfârșitul secolului al XI-lea, cultura elină și limba greacă au fost înlocuite de islam și limba turcă.

Dintre toate conflictele care au dus la apariția acestei stări de lucruri, probabil că niciunul nu a fost la fel de decisiv ca Bătălia de la Manzikert, fapt remarcat de actualul lider al Turciei. În Republica Turcia, Ziua Victoriei este o comemorare importantă care amintește de Bătălia de la Dumlupinar (26-30 august 1922), când o invazie greacă din vestul Anatoliei a fost efectiv oprită. Mustafa Kemal Pașa, fondatorul Turciei moderne, a salvat Anatolia (Asia Mică) de o încercare a Greciei de a cuceri regiunile vorbitoare de greacă. Acest conflict naționalist a rupt Turcia de trecutul său imperial otoman și a pus-o pe calea unei națiuni libere, independente și laice.

Amintirea bătăliei stârnește încă emoții puternice în psihicul național, nu numai în Turcia, ci și printre armeni, greci și alte etnii care își amintesc de sute de ani de opresiune, în special de genocidul inițiat de Turcia la începutul secolului al XX-lea. Pentru toate aceste națiuni, bătălia de la Manzikert nu este o simplă chestiune istorică: consecințele sale ajung până în zilele noastre și au un impact asupra vieții lor.

Pentru istorici, studiul bătăliei este de obicei o considerație mai mult academică. În mod tradițional, aceasta a fost considerată ca marcând sfârșitul hegemoniei creștine în Asia Mică și începutul ascensiunii islamului ca rival al creștinismului în lupta pentru soarta civilizației occidentale. Deși istoricii contemporani sunt de acord că Manzikert a avut consecințe importante, măsura în care a schimbat de fapt cursul istoriei face obiectul unor dezbateri aprinse.