Apărarea aeriană a lui Hitler

Recenzii ale cititorilor

Cartea a fost criticată pentru lipsa de informații substanțiale cu privire la apărarea aeriană germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conținând multe inexactități factuale și prezentând puține informații noi. Deși include unele subiecte de interes, numeroasele erori îi diminuează valoarea, determinând mulți cititori să o considere o dezamăgire.

Unele conținuturi interesante despre tunurile Flak germane montate pe calea ferată și proiectoarele și baloanele de baraj germane, care cuprind aproximativ 12 pagini din carte.

Cartea conține informații minime despre apărarea aeriană germană, numeroase erori în fapte și afirmații, lipsa de noi perspective și, în general, este văzută ca o pierdere de bani și timp. Problemele de formatare, cum ar fi caracterele mari și spațiile albe excesive, contribuie la percepția că această carte este lipsită de substanță.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Hitler's Air Defences

Conținutul cărții:

Primul bombardament aliat asupra Berlinului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a avut loc la 7 iunie 1940, când un avion naval francez a lansat 8 bombe asupra capitalei germane, însă primul raid britanic pe teritoriul german a avut loc în noaptea de 10/11 mai 1940, când avioane RAF au atacat Dortmund.

Inițial, Germania nazistă nu s-a gândit prea mult la apărarea sa aeriană. A fi atacată în "propria curte" nu era ceva ce se anticipa a fi o problemă. Germania se afla în ofensivă de la începutul războiului, iar Hitler credea că Luftwaffe era forța aeriană mult mai puternică.

În plus, în perioada 1939-1942, politica Aliaților privind atacurile aeriene pe teritoriul german a fost aceea de a lovi ținte cu un scop militar distinct, cum ar fi fabricile de muniții, aerodromurile etc. Acest lucru a însemnat că armata germană se putea concentra asupra amplasării bateriilor antiaeriene și avea o idee foarte bună asupra numărului de care avea nevoie.

Cu toate acestea, capacitățile defensive ale Germaniei au fost forțate să se îmbunătățească pe măsură ce raidurile Aliaților asupra orașelor creșteau în mărime și frecvență. Avioanele de vânătoare au fost incluse ca parte a apărării antiaeriene, iar unitățile antiaeriene și-au însușit arta de a menține avioanele aliate care atacau la o anumită înălțime. Acest lucru le-a îngreunat identificarea țintelor specifice și a facilitat doborârea lor de către avioanele de vânătoare germane înainte ca acestea să își poată arunca încărcătura de bombe.

Datorită tacticii Aliaților de "bombardament zonal", capacitățile antiaeriene ale Germaniei au devenit mai greu de menținut pe măsură ce cererea creștea. Cu cât războiul a durat mai mult, odată cu intensificarea raidurilor de bombardament aliate, care uneori implicau peste 1 000 de avioane de bombardament, cu atât valoarea și eficacitatea apărării aeriene germane au scăzut.