Arta filosofiei: Înțelepciunea ca o practică

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Arta filosofiei” de Peter Sloterdijk oferă o incursiune profundă în idei filosofice inovatoare, în special în ceea ce privește legătura dintre filosofie și artă și explorarea conceptelor de detașare versus întrupare. Cu toate acestea, cartea necesită cunoștințe prealabile de filosofie, în special lucrările anterioare ale lui Sloterdijk, și a fost criticată pentru lipsa definițiilor clare și titlurile sale oarecum vagi.

⬤ Explorare cuprinzătoare și inovatoare a ideilor filosofice, în special a legăturii dintre artă și filosofie.
⬤ Stil de scriere captivant, care menține atenția cititorului.
⬤ Capitolul final oferă o analiză originală și agresivă care poate stârni dezbateri.

⬤ Necesită cunoștințe de bază substanțiale pentru a fi apreciată pe deplin; nu este potrivită pentru începători.
⬤ Titlurile induc în eroare și nu reprezintă cu exactitate conținutul.
⬤ Concepte-cheie precum „înțelepciune” și „practică” sunt definite inadecvat, ceea ce duce la posibile neînțelegeri.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Art of Philosophy: Wisdom as a Practice

Conținutul cărții:

În cartea sa de succes You Must Change Your Life, Peter Sloterdijk a susținut că exercițiul și practica sunt esențiale pentru condiția umană.

În Arta filosofiei, el extinde această critică la știința și erudiția academică, prezentând procesele de antrenament ale studiului academic ca fiind esențiale pentru producerea unei gândiri sofisticate. Infuzată de umor și de o perspectivă provocatoare, Arta filosofiei integrează și mai mult filosofia și existența umană, detaliind bogat fundamentele acestei relații și rolul ei transformator în crearea sinelui postmodern.

Sloterdijk începe cu descrierea lui Socrate de către Platon, ale cărui monologuri interne erau atât de captivante, încât deseori îl înrădăcinau pe filosof în loc. Academia originală, susține Sloterdijk, i-a învățat pe savanți să se piardă în gândire, iar universitățile de astăzi continuă această tradiție, oferind posibilitatea "acomodării absențelor" lui Platon. Formându-i pe cercetători să practice gândirea ca o ocupație care transcende timpul și spațiul cotidian, universitățile creează mediul în care gândirea face posibilă înțelepciunea.

Traversând istoria ascetismului, conceptul de animație suspendată și teoria observatorului neutru, Sloterdijk urmărește evoluția practicii filosofice din antichitate până astăzi, arătând cum cercetătorii pot rămâne fideli tradiției "vieții examinate" chiar și atunci când dimensiunea temporală nu mai corespunde celei eterne. Pornind de la lucrările lui Husserl, Heidegger, Nietzsche, Arendt și ale altor practicieni ai vieții teoretice, Sloterdijk lansează o apărare postumanistă a cercetării filosofice și a valorii sale cotidiene, terapeutice.