Iugoslavia: Istoria națiunii est-europene de la înființare până la destrămare: The History of the Eastern European Nation from Its Founding to Its Breakup

Recenzii ale cititorilor

Cartea este un sac mixt de recenzii, cu mulți lăudând natura sa informativă și prezentarea evenimentelor istorice complexe, în special în ceea ce privește războaiele iugoslave. Cu toate acestea, mai mulți recenzenți își exprimă nemulțumirea puternică față de inexactitățile istorice și de calitatea scrierii.

⬤ Prezentare informativă și lămuritoare a istoriei
⬤ excelentă pentru pasionații de istorie
⬤ servește ca o reîmprospătare rapidă
⬤ bine documentată
⬤ bună introducere în subiecte istorice trecute cu vederea.

⬤ Conține inexactități istorice și o scriere neglijentă
⬤ prost structurată
⬤ sare peste tot fără un context suficient
⬤ unele detalii sunt înșelătoare sau incorecte din punct de vedere faptic.

(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Yugoslavia: The History of the Eastern European Nation from Its Founding to Its Breakup

Conținutul cărții:

*Include imagini.

*Include resurse online și o bibliografie pentru lecturi suplimentare.

Iugoslavia a fost, fără îndoială, una dintre cele mai neobișnuite creații geopolitice ale secolului XX. Statul iugoslav nu a existat niciodată în niciun sens istoric, iar legăturile care uneau popoarele sale constitutive erau, în cel mai bun caz, fragile. Deși teoretic toți erau "slavi", țara era un amalgam de limbi, alfabete, culturi, religii și tradiții, ceea ce a făcut ca scurta sa existență să fie presărată cu divizări, conflicte și violențe șocante. Într-un fel, este oarecum surprinzător că a rezistat atât de mult.

În urma Primului Război Mondial, când granițele politice ale Europei și ale Orientului Mijlociu au fost redesenate, Regatul Iugoslaviei, cunoscut inițial sub numele de Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a luat ființă cu un monarh ca șef de stat. Confirmată la Conferința de la Versailles din 1919, "prima" Iugoslavie a fost o întreprindere deosebit de fragilă și a existat o tensiune aproape constantă între sârbii majoritari și celelalte naționalități iugoslave, în special croații. Prin urmare, Regatul a fost o țară a asasinatelor politice, a organizațiilor teroriste clandestine și a animozităților etnice. În 1929, regele Alexandru I a suspendat democrația și a condus ca un dictator până când a fost asasinat în 1934.

Regatul Iugoslaviei a fost deosebit de vulnerabil la forțele care au cuprins restul Europei la sfârșitul anilor 1930, inclusiv fascismul și comunismul. Când forțele Axei au atacat în 1941, țara a capitulat rapid și a fost dezmembrată de naziști și aliații lor. A fost format un stat croat separat, condus de Ante Pavelic, care a comis unele dintre cele mai grave crime și încălcări ale drepturilor omului din timpul războiului. Regiunea balcanică a fost practic golită de populația sa evreiască, victimă a Holocaustului nazist.

În timpul domniei sale, Tito a reușit să înăbușe sentimentele naționale intense ale diverselor grupuri care alcătuiesc populația iugoslavă, și a făcut acest lucru prin mai multe metode. În timpul Războiului Rece, a reușit să înfrunte cu succes cele două superputeri rivale, Statele Unite și Uniunea Sovietică, și, în acest fel, și-a păstrat o independență considerabilă față de ambele, chiar dacă a primit în plus ajutor extern pentru a-și menține regimul pe linia de plutire. În tot acest timp, el a rămas sfidător, scriind odată o scrisoare legendară către Iosif Stalin, avertizându-l pe dictatorul sovietic: "Către Iosif Stalin: Nu mai trimite oameni să mă omoare Am capturat deja cinci dintre ei, unul cu o bombă și altul cu o pușcă... Dacă nu încetezi să trimiți ucigași, voi trimite unul care lucrează foarte repede la Moscova și cu siguranță nu va mai trebui să trimit altul.".

Problemele interne au afectat țara în ultimii săi ani, iar Tito a modificat constituția Iugoslaviei de mai multe ori. Ultima sa încercare, în 1974, a dus la separarea parțială a Kosovo - crucială în istoria națională sârbă - de restul Serbiei. O serie de motive au dus la creșterea sentimentului naționalist sârb după moartea lui Tito, însă Kosovo a fost un aspect central. Iugoslavia avea nevoie de lideri clarvăzători și mărinimoși pentru a evita disputele interne, însă niciunul nu era disponibil sau cel puțin în poziții de putere în anii 1980. În Croația, Franjo Tudjman - un naționalist croat de lungă durată - a devenit liderul republicii, iar Slobodan Milosevic a devenit proeminent la mijlocul deceniului și, în ciuda faptului că era aparent un comunist de carieră, s-a poziționat ca "apărător al sârbilor". El a început să își înlăture rivalii și să instaleze subalterni simpatizanți în funcții de conducere în Kosovo, Voivodina și Muntenegru, oferindu-i practic un bloc majoritar la nivel federal.

În funcție de sursă, mulți autori s-au concentrat asupra diferiților catalizatori ai destrămării Iugoslaviei, însă Vesna Drapac a rezumat succint situația atunci când a scris că, în cele din urmă, statul "nu mai avea un motiv să existe".