O casă de păpuși

Recenzii ale cititorilor

O casă de păpuși de Henrik Ibsen este lăudată pentru explorarea profundă a identității, relațiilor și rolurilor sociale, în special în contextul drepturilor femeilor. Cititorii apreciază temele puternice și dezvoltarea personajelor, ceea ce o face o lectură captivantă, în ciuda unor probleme de formatare în anumite ediții. Unii cititori o consideră inițial dificilă, dar în cele din urmă satisfăcătoare, în special datorită finalului plin de impact.

⬤ Teme puternice ale identității și descoperirii de sine
⬤ personaje și conflicte bine construite
⬤ intrigă captivantă cu răsturnări de situație care stimulează discuțiile
⬤ o piesă clasică care rămâne relevantă
⬤ plăcută atât pentru lectura individuală, cât și pentru experiența împărtășită cu familia
⬤ recunoscută pe scară largă ca o lectură obligatorie în literatura engleză
⬤ interpretări bine apreciate în adaptări.

⬤ Unele ediții au probleme de formatare care perturbă lectura
⬤ dificultăți inițiale în implicarea în conținut
⬤ unii cititori consideră că calitatea producției adaptărilor este slabă
⬤ nu toți cititorii sunt atrași de piesele de teatru
⬤ opinii variate privind motivațiile și simpatiile personajelor.

(pe baza a 485 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Doll's House

Conținutul cărții:

Read & Co. Classics prezintă această nouă ediție a piesei lui Ibsen, „A Doll's House” (1879).

Piesa explorează în mod semnificativ identitatea feminină și așteptările societății, teme extinse ulterior în „Hedda Gabler” (1891), și provoacă rolurile tradiționale ale bărbaților și femeilor în căsătorie. Cu acțiunea plasată în Norvegia la sfârșitul secolului al XIX-lea, receptarea piesei a fost controversată la momentul lansării, având în vedere perspectivele limitate ale femeilor în societate. Henrik Ibsen (1828-1906) a fost poet și regizor de teatru norvegian și este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi ai timpului său.

În ciuda implicării în producția și scrierea de piese de teatru de-a lungul tinereții, Ibsen nu a obținut un succes critic semnificativ până la vârsta de treizeci de ani, prin piese precum „Brand” (1865) și „Peer Gynt” (1867). Mulți îl consideră un instrument esențial în dezvoltarea modernismului și a realismului în practica teatrală.