O istorie concisă a Turciei: Istoria și moștenirea Turciei din Antichitate până astăzi

Titlul original:

A Concise History of Turkey: The History and Legacy of Turkey from Antiquity to Today

Conținutul cărții:

*Include imagini.

*Include o bibliografie pentru lecturi suplimentare.

Abia în urma săpăturilor din anii 1930 au putut fi studiate pentru prima dată multe dintre relicvele, reliefurile și tăblițele de lut care oferă atât de multe informații despre viața persană. Prin intermediul vestigiilor arheologice, al textelor antice și al lucrărilor unei noi generații de istorici, se poate contura astăzi o imagine a acestei civilizații remarcabile și a capitalei sale. Deși orașul a fost distrus, moștenirea perșilor a supraviețuit, chiar dacă ei rămân în mare parte o enigmă pentru Occident și nu sunt la fel de bine înțeleși ca grecii, romanii sau egiptenii. Într-un fel, Imperiul Persan Achaemenid deține unele dintre cele mai durabile mistere ale civilizației antice.

Desigur, unul dintre motivele pentru care perșii nu sunt amintiți la fel ca grecii este modul în care s-au încheiat războaiele greco-persane. Grecii antici au fost mult timp considerați strămoșii civilizației occidentale moderne, dar Epoca de Aur a Atenei și răspândirea influenței grecești în cea mai mare parte a lumii cunoscute au avut loc doar datorită victoriei grecilor în două dintre cele mai importante războaie din istorie. În anul 491 î.e.n., în urma unei invazii de succes a Traciei peste Hellespont, împăratul persan Darius a trimis trimiși în principalele orașe-state grecești, inclusiv Sparta și Atena, cerând semne de pământ și apă ca simboluri ale supunerii, însă Darius nu a primit tocmai răspunsul pe care îl căuta. Potrivit lui Herodot, în faimoasele sale Istorii, "Xerxes însă nu trimisese la Atena sau la Sparta vestitori care să ceară darul pământului și din acest motiv, și anume pentru că, mai demult, când Dareios trimisese tocmai în acest scop, un popor i-a aruncat pe cei care au făcut cererea în groapă, iar pe ceilalți într-o fântână, și le-a cerut să ia de acolo pământ și apă și să le ducă regelui".

Din punct de vedere geopolitic, poate cel mai important eveniment al Evului Mediu a fost asediul otoman reușit al Constantinopolului în 1453. Orașul a fost o capitală imperială încă din secolul al IV-lea, când Constantin cel Mare a mutat acolo centrul de putere al Imperiului Roman, stabilind efectiv două jumătăți aproape la fel de puternice ale celui mai mare imperiu al antichității. Constantinopolul va continua să servească drept capitală a Imperiului Bizantin chiar și după prăbușirea jumătății occidentale a Imperiului Roman, la sfârșitul secolului al V-lea. În mod firesc, și Imperiul Otoman a folosit Constantinopolul drept capitală a imperiului său după ce cucerirea sa a pus efectiv capăt Imperiului Bizantin și, datorită poziției sale strategice, a fost un centru comercial timp de mulți ani și rămâne unul și astăzi, sub numele turcesc de Istanbul.

În urma cuceririi Constantinopolului, Imperiul Otoman își va petrece următoarele secole extinzându-și dimensiunea, puterea și influența, ciocnindu-se de Europa de Est și devenind unul dintre cei mai importanți jucători geopolitici ai lumii. A fost o ascensiune care nu a început să scadă cu adevărat până în secolul al XIX-lea.

În perioada care a precedat prăbușirea sa, Imperiul Otoman s-a aflat în centrul unei rivalități în creștere între două dintre puterile mondiale concurente ale vremii, Anglia și Franța. Cele două puteri și-au afirmat influența asupra unui imperiu în declin, a cărui istorie este ancorată atât în Europa, cât și în Asia. Cu toate acestea, deși cele două puteri au jucat un rol esențial în înfrângerea și prăbușirea finală a Imperiului Otoman, poziția lor față de ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de "Problema Orientală" - soarta Imperiului Otoman - nu este una de dușmănie clară. Atât Anglia, cât și Franța au găsit, uneori, motive să prelungească viața omului bolnav al Europei până când acesta s-a alăturat în cele din urmă dușmanilor lor comuni. Poziția Rusiei față de Imperiul Otoman este mult mai clară.

Puterile asiatice și europene în ascensiune i-au văzut pe otomani ca pe un rival, pe care s-au străduit să îl stăpânească, să îl dezbine și, în cele din urmă, să îl distrugă timp de peste 300 de ani într-o serie de războaie împotriva vechiului lor adversar.