Retorica reacției: Perversitate, inutilitate, primejdie

Recenzii ale cititorilor

„Retorica reacției” a lui Albert Hirschman este o analiză provocatoare și pătrunzătoare a argumentelor conservatoare împotriva politicilor progresiste de-a lungul istoriei. Cartea clasifică aceste argumente în trei teze principale: Perversitate, Futilitate și Pericol, oferind cititorilor un cadru pentru a înțelege retorica din jurul dezbaterii politice. Deși este lăudată pentru claritatea și relevanța sa, cititorii notează că este o lectură dificilă, care uneori poate părea repetitivă.

⬤ Eminent informat și convingător.
⬤ Oferă o perspectivă neprețuită asupra argumentelor conservatoare împotriva politicilor progresiste.
⬤ Clasifică eficient argumentele în trei teze principale (perversitate, inutilitate, pericol).
⬤ Provoacă reflecții și este relevant pentru discursul politic contemporan.
⬤ Ajută la înțelegerea modelelor de retorică politică și ajută la gândirea critică.
⬤ Considerat un clasic al filosofiei politice.

⬤ Nu este o lectură ușoară; poate fi dificilă și densă.
⬤ Unii cititori o consideră repetitivă sau își pierd concentrarea uneori.
⬤ Și-ar fi dorit să existe mai multă bază în ceea ce privește inițiativele progresiste care provoacă reacții reacționare.
⬤ Poate fi prea avansată pentru elevii medii de liceu fără un context suplimentar.

(pe baza a 20 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Rhetoric of Reaction: Perversity, Futility, Jeopardy

Conținutul cărții:

Cu un spirit captivant și o ironie subtilă, Albert Hirschman cartografiază lumea difuză și înșelătoare a retoricii reacționare, în care figuri publice, gânditori și polemiști conservatori au combătut agendele și reformele progresiste în ultimii două sute de ani.

Hirschman își extrage exemplele din trei valuri succesive de gândire reactivă care au apărut ca răspuns la ideile liberale ale Revoluției Franceze și ale Declarației Drepturilor Omului, la democratizare și la tendința spre sufragiu universal în secolul al XIX-lea și la statul bunăstării în secolul nostru. În fiecare caz, el identifică trei argumente principale utilizate invariabil: (1) teza perversității, conform căreia orice acțiune de îmbunătățire a unei anumite caracteristici a ordinii politice, sociale sau economice se presupune că va avea ca rezultat exact opusul a ceea ce s-a intenționat; (2) teza inutilității, care prezice că încercările de transformare socială nu vor produce niciun efect - vor fi pur și simplu incapabile să facă o zgârietură în status quo; (3) teza pericolului, care susține că costul reformei propuse este inacceptabil deoarece va pune în pericol realizările anterioare obținute cu greu. El ilustrează aceste propuneri citând scriitori din toate secolele, de la Alexis de Tocqueville la George Stigler, de la Herbert Spencer la Jay Forrester, de la Edmund Burke la Charles Murray. În cele din urmă, într-o răsturnare de situație fulgerătoare, el arată că progresiștii sunt adesea înclinați să folosească poziții retorice strâns legate, care sunt la fel de tendențioase ca și omologii lor reacționari.

Pentru cei care aspiră la dialogul autentic care caracterizează o societate cu adevărat democratică, Hirschman arată că ambele tipuri de retorică funcționează, de fapt, ca niște dispozitive concepute pentru a face imposibilă dezbaterea. În acest proces, cartea sa aduce o contribuție originală la gândirea democratică.

Retorica reacției este un manual încântător pentru toate discuțiile despre afacerile publice, statul bunăstării și istoria gândirii sociale, economice și politice, indiferent dacă sunt purtate de cetățeni obișnuiți sau de cadre universitare.