Scrisori către Yesenin

Recenzii ale cititorilor

În general, recenziile evidențiază cartea ca fiind o colecție de poezie narativă frumos realizată, care rezonează cu emoție și profunzime, în special prin scrisorile adresate unui poet rus decedat. Autorul, Jim Harrison, primește mari laude pentru abilitățile sale narative și poetice, făcând din această carte o adăugare prețioasă la colecțiile iubitorilor de poezie.

⬤ Poezie narativă frumoasă, plină de viață și emoție
⬤ scrisori bine scrise către un poet rus decedat
⬤ autorul este un povestitor abil
⬤ reflecții pătrunzătoare asupra vieții
⬤ foarte apreciată de cititori, considerată una dintre cele mai bune lucrări ale autorului.

Nu sunt menționate dezavantaje specifice, dar o recenzie sugerează că preferința personală pentru autor poate influența plăcerea.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Letters to Yesenin

Conținutul cărții:

„Modul în care Harrison a încorporat întreaga sa viziune asupra situației noastre dificile implicit în particularitățile a două vieți poetice, a sa și a lui Yesenin, este ceea ce face ca poemul să fie nu numai cel mai bun al său, ci și unul dintre cele mai bune din ultimii douăzeci și cinci de ani de scriere americană. „ -Hayden Carruth, Sulfur

„Harrison locuiește problemele epocii noastre ca și cum ar fi fiare în care s-a târât, iar Letters to Yesenin este un fel de taxidermie imaginativă care refuză să rămână la locul ei sus, pe peretele camerei de trofee, dar insistă să intre în sufragerie. „-The American Poetry Review

„Corespondența” superbă, disperată și chinuitoare a lui Jim Harrison cu Serghei Yesenin - un poet rus care s-a sinucis după ce și-a scris ultimul poem în propriul sânge - este considerată o capodoperă americană.

La începutul anilor 1970, Harrison trăia în sărăcie, la o fermă sărăcăcioasă, suferind de depresie și tendințe suicidare. Ca răspuns, a început să scrie zilnic scrisori proză-poem către Yesenin. Prin intermediul acestei corespondențe unilaterale, Harrison se descarcă pe acest erou improbabil, dezlănțuind și delirând despre politică, probleme cu băutura, preocupări familiale, viața la fermă și o gamă largă de întâmplări cotidiene. Frânghia rămâne mereu prezentă.

Cu toate acestea, la un moment dat, în aceste scrisori are loc o schimbare semnificativă. În loc să se simtă inextricabil legat de calea inevitabilă a lui Yesenin, Harrison devine furios, argumentând despre relația lor imaginară: „Încep să mă îndoiesc că am fi fost vreodată prieteni. ”

În cele din urmă, Harrison își ascultă propriile poezii: „Halatul roșu al fiicei mele de un an atârnă de clanța ușii strigând Stop. ”