Spiritul dreptului roman

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Titlul original:

The Spirit of Roman Law

Conținutul cărții:

Această carte nu este despre regulile sau conceptele dreptului roman, spune Alan Watson, ci despre valorile și abordările, explicite și implicite, ale celor care au făcut legea. Sfera preocupărilor lui Watson cuprinde perioada cuprinsă între cele douăsprezece table, în jurul anului 451 î. Hr. și sfârșitul așa-numitei perioade clasice, în jurul anului 235 d. Hr. Pe măsură ce discută chestiunile și problemele cu care s-a confruntat intelectualitatea juridică romană, Watson prezintă, de asemenea, dreptul roman ca un exemplu clar, deși extrem, al impactului enorm al dreptului asupra societății în lumina contribuției limitate a societății la drept.

Dreptul privat roman a fost cel mai admirat și imitat sistem de drept privat din lume, însă Watson susține că acesta a evoluat ca o pasiune a domnilor, deși o pasiune care presupunea un statut social. Juriștii, persoanele private cele mai responsabile de dezvoltarea dreptului, erau în primul rând politicieni și (în Imperiu) birocrați; angajamentul lor față de lege era în primul rând acela de a câștiga stima semenilor lor. Colegiul Pontifilor, exclusiv patrician, a primit monopolul asupra interpretării dreptului privat la mijlocul secolului al V-lea î.Hr. Deși colegiul își va pierde exclusivitatea și monopolul, interpretarea legii a rămas o marcă a unui gentleman roman. Dar numai interpretarea legii, nu și conceptualizarea, sistematizarea sau reforma, dădeau prestigiu, spune Watson. Mai mult, juriștii s-au limitat la anumite moduri de raționament: niciun argument împotriva unei hotărâri nu se putea baza pe moralitate, justiție, bunăstare economică sau pe ceea ce era aprobat în altă parte. Niciun pretor (unul dintre funcționarii aleși care controlau instanțele) nu este renumit pentru introducerea de reforme, subliniază Watson, și, spre deosebire de un non-jurist precum Cicero, niciun jurist nu a teoretizat despre natura dreptului. O caracteristică puternică a dreptului roman este autonomia sa relativă și izolarea de restul vieții.

Paradoxal, chiar această autonomie a fost un factor-cheie în receptarea dreptului roman - asimilarea dreptului roman învățat, așa cum era predat în universități, în dreptul teritoriilor individuale din Europa de Vest.