Tehnica și timpul, 1: Fault of Epimetheus

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă o explorare complexă, dar profundă a impactului tehnologiei asupra individualității umane și a societății, bazându-se pe filosofiile lui Heidegger și Derrida. Deși este foarte apreciată ca o contribuție semnificativă la filosofia continentală contemporană, stilul său dens reprezintă o provocare pentru mulți cititori. Criticii notează, de asemenea, probleme legate de calitatea de imprimare a cărții.

⬤ Reflecții ascuțite și profunde despre dezindividualizare și tehnologie
⬤ un rezumat valoros și o extensie a ideilor lui Heidegger
⬤ răsplătitoare pentru cei care apreciază argumentele filosofice complexe
⬤ văzută ca o lectură obligatorie pentru gânditorii serioși despre tehnologie.

⬤ Stil de scriere dificil și complex care poate descuraja cititorii ocazionali
⬤ unii îl consideră prea formal sau pur și simplu jucăuș
⬤ problemele legate de calitatea tipăririi și de estetică diminuează experiența de lectură.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Technics and Time, 1: The Fault of Epimetheus

Conținutul cărții:

Ce este un obiect tehnic? La începutul filozofiei occidentale, Aristotel a pus în opoziție ființele formate de natură, care aveau în sine un început de mișcare și de repaus, și obiectele create de om, care nu aveau în sine sursa propriei lor producții. Această carte, prima din trei volume, revizuiește argumentul aristotelic și dezvoltă o evaluare inovatoare prin care obiectul tehnic poate fi văzut ca având o temporalitate și o dinamică proprie, esențială și distinctă.

Conceptul aristotelic a persistat, într-o formă sau alta, până la Marx, care a conceput posibilitatea unei evoluții a tehnicii. Situată între mecanică și biologie, o entitate tehnică devenea un complex de forțe eterogene. Într-o evoluție paralelă, în timp ce industrializarea era în curs de a răsturna ordinea contemporană a cunoașterii, precum și organizarea socială contemporană, tehnica dobândea un nou loc în interogația filosofică. Filozofia s-a confruntat pentru prima dată cu o lume în care expansiunea tehnică era atât de răspândită încât știința devenea din ce în ce mai supusă domeniului instrumentalității, cu scopurile sale determinate de imperativele luptei economice sau ale războiului și cu statutul său epistemic schimbându-se în consecință. Puterea rezultată din această nouă relație a fost dezlănțuită în cursul celor două războaie mondiale.

Parcurgând istoria evaluării aristotelice a tehnicii, autorul abordează ideile unei game largi de gânditori - Rousseau, Husserl și Heidegger, paleontologul Leroi-Gourhan, antropologii Vernant și Detienne, sociologii Weber și Habermas și analiștii de sisteme Maturana și Varela.