Tratat despre om

Recenzii ale cititorilor

Cartea conține mai multe greșeli de tipar și se pare că este etichetată incorect ca fiind opera lui Descartes, când de fapt este opera lui Hume. Recenzile sugerează că nu este o lectură atractivă, unii considerând-o plictisitoare pentru scopuri academice. Cu toate acestea, există referiri pozitive la „Tratatul despre om” al lui Descartes în ceea ce privește contribuția sa la filosofia naturală și la percepția umană, cu ilustrații notabile care însoțesc textul.

Ilustrațiile din „Tratatul despre om” al lui Descartes sunt fascinante și îmbunătățesc înțelegerea. Lucrarea este o contribuție semnificativă la conceptele despre pasiunile umane și percepția senzorială, demonstrând influența lui Descartes în filosofie.

Cartea este tipărită și identificată greșit, etichetată incorect ca fiind a lui Descartes, când de fapt este lucrarea lui Hume. Mulți cititori consideră că nu este plăcută sau atractivă, în special pentru mediul academic, și există critici cu privire la natura arbitrară a analizei lui Descartes asupra percepției umane.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Treatise of Man

Conținutul cărții:

Pe lângă cele mai faimoase lucrări de filosofie ale sale - Discurs asupra metodei, Meditații asupra filosofiei primare și Principiile filosofiei - Descartes a dedicat mult timp și gândire studiului fiziologiei și anatomiei. O relatare a activităților sale din 1629 arată că a vizitat aproape zilnic măcelăriile pentru a studia anumite organe animale și că a practicat disecția și chiar vivisecția pentru a explora funcționarea principalelor sisteme de organe.

În anii 1630, a asistat la disecția cadavrelor umane - toate acestea pentru a-și satisface curiozitatea intensă cu privire la modul în care funcționează organismele, animale și umane. Fructele acestor cercetări se regăsesc în Tratatul despre om, o lucrare pe care a decis să nu o publice de teamă să nu aibă aceeași soartă ca Galileo. Prin urmare, acest tratat fascinant nu a apărut decât la doisprezece ani după moartea sa.

Printre numeroasele sale caracteristici intrigante se numără descrierile detaliate ale sistemului nervos și ale interacțiunilor acestuia cu mușchii pentru a crea mișcarea ca răspuns la stimuli. Deși acum știm că multe dintre aceste detalii sunt greșite, înțelegerea lui Descartes că o mare parte a corpului funcționează ca o mașină a fost o lovitură de geniu.

El este primul care descrie arcul reflex, anticipându-i pe Pavlov și pe behavioriști cu aproape 300 de ani. Ideea corpului ca un fel de mașină animală care funcționează în conformitate cu legile fizice a reprezentat un progres imens față de noțiunile scolastice anterioare bazate pe Aristotel, care nu făceau decât să pună întrebarea cum funcționează diferitele organe ale corpului, afirmând că este în natura lor să își îndeplinească funcțiile specifice.

Aceasta este o lucrare de referință pe care studenții de istorie, medicină, biologie și istoria științei o vor găsi extrem de valoroasă.