Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „Ultima utopie” a lui Samuel Moyn susține că conceptul de drepturi ale omului este un fenomen recent care își are originea în anii 1970, contrastând cu relatările istorice care îi urmăresc rădăcinile în revoluții și idei filosofice anterioare. În timp ce cartea prezintă o perspectivă îndrăzneață, iconoclastă și ridică întrebări critice cu privire la eficiența mișcărilor contemporane pentru drepturile omului, ea se confruntă, de asemenea, cu critici pentru potențiala respingere a unui context istoric valoros.
Avantaje:Cartea prezintă o teză incisivă, inovatoare, care reformulează istoria drepturilor omului prin situarea apariției sale în anii 1970. Cartea este remarcată pentru analiza pătrunzătoare, accesibilitatea și capacitatea sa de a contesta narațiunile stabilite. Criticii o evidențiază ca fiind o resursă valoroasă pentru înțelegerea schimbărilor sociale și a evoluției apărării drepturilor omului.
Dezavantaje:Unii cititori consideră scrierile lui Moyn complexe și greu de abordat. Criticile se învârt, de asemenea, în jurul tendinței cărții de a trece cu vederea evoluțiile istorice anterioare care au contribuit la mișcarea pentru drepturile omului, ceea ce poate submina argumentul acesteia. În plus, unii recenzenți își exprimă dezamăgirea față de stilul elevat de scriere și față de deconectarea percepută de la realitățile practice ale legislației și drepturilor.
(pe baza a 14 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Last Utopia: Human Rights in History
Conținutul cărții:
Drepturile omului oferă o viziune a justiției internaționale pe care milioanele de idealiști de astăzi o prețuiesc. Cu toate acestea, însuși conceptul pe care se bazează această mișcare a devenit familiar cu doar câteva decenii în urmă, când a remodelat profund speranțele noastre pentru o umanitate îmbunătățită. În această carte de pionierat, Samuel Moyn aduce în centrul atenției această transformare extraordinară și se întreabă ce dezvăluie ea despre prezentul tulbure și viitorul incert al idealului.
Pentru unii, drepturile omului se întorc la zorii civilizației occidentale, la epoca revoluțiilor americană și franceză sau la momentul de după cel de-al Doilea Război Mondial, când a fost elaborată Declarația Universală a Drepturilor Omului. Revizuind aceste episoade într-un tur dramatic al istoriei morale a umanității, „Ultima utopie” arată că în deceniul de după 1968 drepturile omului au început să aibă sens pentru comunități largi de oameni ca fiind cauza corectă a justiției. În Europa de Est și de Vest, precum și în Statele Unite și America Latină, drepturile omului s-au cristalizat în câțiva ani, pe măsură ce activismul social și retorica politică le-au mutat de pe holurile Organizației Națiunilor Unite în prim-planul mondial.
Moyn susține că drepturile omului au căpătat o proeminență contemporană pe ruinele utopiilor politice anterioare. Moralitatea drepturilor individuale a înlocuit visele politice murdare ale comunismului revoluționar și ale naționalismului, în timp ce dreptul internațional a devenit o alternativă la lupta populară și la violența sângeroasă. Dar, pe măsură ce idealul drepturilor omului intră în agende politice rivale, acesta necesită mai multă vigilență și examinare decât atunci când a devenit cuvântul de ordine al speranțelor noastre.
