Ultimii și primii oameni: O poveste a viitorului apropiat și îndepărtat

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază în mod colectiv „Ultimii și primii oameni” de Olaf Stapledon ca fiind o lucrare științifico-fantastică clasică cu o sferă de aplicare imensă, care explorează o istorie speculativă a umanității pe parcursul a miliarde de ani. Deși este lăudată pentru conceptele sale imaginative, profunzimea filosofică și stilul narativ unic, este criticată și pentru proza sa seacă, lipsa personajelor tradiționale și ritmul ocazional greoi.

⬤ Domeniul de aplicare amplu și imaginativ care explorează istoria viitoare a omenirii.
⬤ Perspective filosofice provocatoare.
⬤ Considerat un clasic al science-fiction-ului care a influențat multe lucrări ulterioare.
⬤ Idei captivante despre evoluția și civilizația umană.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra condiției umane și a societăților de-a lungul timpului.

⬤ Stilul de scriere arid și academic care poate părea plictisitor.
⬤ Lipsă de dezvoltare a personajelor și de dialog, ceea ce face ca lectura să semene cu un manual de istorie.
⬤ Limbaj și concepte învechite, ceea ce o face mai puțin accesibilă pentru cititorii moderni.
⬤ Unii cititori consideră că este greu, în special în primele capitole.
⬤ Ocazional poate părea redundantă sau împotmolită în detalii.

(pe baza a 39 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Last and First Men: A Story of the Near and Far Future

Conținutul cărții:

Ultimii și primii oameni: A Story of the Near and Far Future este un roman science fiction de tip "istorie a viitorului" scris în 1930 de autorul britanic Olaf Stapledon. O lucrare de o amploare fără precedent în acest gen, romanul descrie istoria omenirii din prezent încoace, de-a lungul a două miliarde de ani și a optsprezece specii umane distincte, dintre care specia noastră este prima și cea mai primitivă.

Concepția lui Stapledon despre istorie se bazează pe dialectica hegeliană, urmând un ciclu repetitiv cu multe civilizații variate care se ridică și coboară înapoi în sălbăticie de-a lungul a milioane de ani, dar este, de asemenea, una a progresului, deoarece civilizațiile ulterioare se ridică la înălțimi mult mai mari decât primele. Cartea anticipează știința ingineriei genetice și este un exemplu timpuriu al superminții fictive; o conștiință compusă din mai mulți indivizi legați telepatic.

O parte controversată a cărții prezintă oameni care, într-un viitor îndepărtat, evadează de pe Pământul muribund și se stabilesc pe Venus, exterminându-i în totalitate pe locuitorii nativi, o specie marină inteligentă. Cartea lui Stapledon a fost interpretată de unii ca tolerând un astfel de genocid interplanetar ca un act justificat în cazul în care este necesar pentru supraviețuirea rasei, deși o serie de partizani ai lui Stapledon au negat că aceasta ar fi fost intenția sa, susținând în schimb că Stapledon arăta doar că, deși omenirea a avansat în mai multe feluri în viitor, în fond, ea posedă încă aceeași capacitate de sălbăticie ca întotdeauna.