Ultimul și primul om: O poveste a viitorului apropiat și îndepărtat

Recenzii ale cititorilor

Recenziile la „Ultimii și primii oameni” de Olaf Stapledon prezintă o viziune complexă asupra cărții, subliniindu-i domeniul de aplicare ambițios și profunzimea filosofică, abordând în același timp proza dificilă și elementele învechite. În timp ce mulți cititori au găsit ideile și imaginația din spatele narațiunii strălucitoare și vizionare, alții i-au criticat lentoarea, scrierea densă și stereotipurile rasiale.

⬤ Narațiune ambițioasă care acoperă miliarde de ani și teme filosofice profunde.
⬤ Elemente imaginative puternice și abordare unică a povestirii.
⬤ Lucrare influentă în science fiction, cu impact asupra scriitorilor și ideilor ulterioare.
⬤ Oferă o perspectivă asupra evoluției umane și a problemelor societale.
⬤ Unii cititori au găsit-o satisfăcătoare în ciuda provocărilor sale, lăudându-i profunzimea și conținutul provocator.

⬤ Stilul de scriere dens și plictisitor, care face ca lectura să fie lentă pentru mulți.
⬤ Lipsește intriga tradițională și dezvoltarea personajelor, pe care unii cititori le-au găsit neatractive.
⬤ Conține stereotipuri rasiale învechite și idei care reflectă prejudecățile anilor 1930.
⬤ Diferitele ediții, în special „Millennium Edition”, prezintă rescrieri care i-au dezamăgit pe unii cititori.
⬤ Mulți recenzenți au remarcat numeroase greșeli de scriere și o editare slabă în anumite ediții.

(pe baza a 101 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Last and First Men: A Story of the Near and Far Future

Conținutul cărții:

Ultimii și primii oameni: A Story of the Near and Far Future este un roman science fiction de tip "istorie a viitorului" scris în 1930 de autorul britanic Olaf Stapledon. O lucrare de o amploare fără precedent în acest gen, romanul descrie istoria omenirii din prezent încoace, de-a lungul a două miliarde de ani și a optsprezece specii umane distincte, dintre care specia noastră este prima și cea mai primitivă.

Concepția lui Stapledon despre istorie se bazează pe dialectica hegeliană, urmând un ciclu repetitiv cu multe civilizații variate care se ridică și coboară înapoi în sălbăticie de-a lungul a milioane de ani, dar este, de asemenea, una a progresului, deoarece civilizațiile ulterioare se ridică la înălțimi mult mai mari decât primele. Cartea anticipează știința ingineriei genetice și este un exemplu timpuriu al superminții fictive; o conștiință compusă din mai mulți indivizi legați telepatic.

O parte controversată a cărții prezintă oameni care, într-un viitor îndepărtat, evadează de pe Pământul muribund și se stabilesc pe Venus, exterminându-i în totalitate pe locuitorii nativi, o specie marină inteligentă. Cartea lui Stapledon a fost interpretată de unii ca tolerând un astfel de genocid interplanetar ca fiind un act justificat dacă este necesar pentru supraviețuirea rasei, deși o serie de partizani ai lui Stapledon au negat că aceasta ar fi fost intenția sa, susținând în schimb că Stapledon nu făcea decât să arate că, deși omenirea a avansat în mai multe moduri în viitor, în fond, ea posedă încă aceeași capacitate de sălbăticie ca întotdeauna.