Ultimii și primii oameni: O poveste a viitorului apropiat și îndepărtat

Recenzii ale cititorilor

Recenzile pentru „Ultimii și primii oameni” de Olaf Stapledon evidențiază explorarea expansivă și vizionară a viitorului omenirii pe parcursul a miliarde de ani. În timp ce mulți recenzenți laudă sfera imaginativă și temele provocatoare ale lui Stapledon, există critici semnificative privind densitatea cărții, ritmul și viziunile învechite asupra rasei și evoluției.

⬤ Concept genial și vizionar care se întinde pe miliarde de ani de evoluție umană.
⬤ Perspective filozofice profunde cu privire la viitor și umanitate.
⬤ Influent pentru alți scriitori și gânditori importanți din domeniul ficțiunii speculative.
⬤ Conține predicții fascinante, deși nu în totalitate exacte, cu privire la viitorul umanității și schimbările societale.
⬤ Unii cititori o consideră o provocare valoroasă, care devine recompensatoare după dificultățile inițiale.

⬤ Stil de scriere greoi, lent și dens pe care mulți l-au găsit plictisitor.
⬤ Lipsă de un complot tradițional sau de dezvoltarea personajelor, ceea ce face lectura dificilă pentru unii.
⬤ Conține stereotipuri rasiale învechite și tulburătoare și idei care reflectă prejudecățile anilor 1930.
⬤ Primele capitole din unele ediții au fost criticate ca fiind rescrise, făcând ca originalul să pară mai puțin autentic.
⬤ Formatare și editare slabe în unele ediții, ceea ce conduce la o experiență de lectură frustrantă.

(pe baza a 101 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Last and First Men: A Story of the Near and Far Future

Conținutul cărții:

Ultimii și primii oameni: A Story of the Near and Far Future este un roman science fiction de tip "istorie a viitorului" scris în 1930 de autorul britanic Olaf Stapledon. O lucrare de o amploare fără precedent în acest gen, romanul descrie istoria omenirii din prezent încoace, de-a lungul a două miliarde de ani și a optsprezece specii umane distincte, dintre care specia noastră este prima și cea mai primitivă.

Concepția lui Stapledon despre istorie se bazează pe dialectica hegeliană, urmând un ciclu repetitiv cu multe civilizații variate care se ridică și coboară înapoi în sălbăticie de-a lungul a milioane de ani, dar este, de asemenea, una a progresului, deoarece civilizațiile ulterioare se ridică la înălțimi mult mai mari decât primele. Cartea anticipează știința ingineriei genetice și este un exemplu timpuriu al superminții fictive; o conștiință compusă din mai mulți indivizi legați telepatic.

O parte controversată a cărții prezintă oameni care, într-un viitor îndepărtat, evadează de pe Pământul muribund și se stabilesc pe Venus, exterminându-i în totalitate pe locuitorii nativi, o specie marină inteligentă. Cartea lui Stapledon a fost interpretată de unii ca tolerând un astfel de genocid interplanetar ca fiind un act justificat dacă este necesar pentru supraviețuirea rasei, deși o serie de partizani ai lui Stapledon au negat că aceasta ar fi fost intenția sa, susținând în schimb că Stapledon nu făcea decât să arate că, deși omenirea a avansat în mai multe feluri în viitor, în fond, ea posedă încă aceeași capacitate de sălbăticie ca întotdeauna.