Ultimul lup & Herman

Recenzii ale cititorilor

Cartea constă din trei nuvele scurte, axate în principal pe „Ultimul lup” și „Herman”. Aceste povestiri sunt pline de umor negru, provoacă la reflecție și prezintă un stil narativ unic care îi poate provoca pe cititori. Ele explorează teme precum izolarea, identitatea și experiența umană într-un mod convingător și neconvențional.

Povestirile sunt descrise ca fiind profund amuzante și originale, cu ecouri din Kafka și Bernhard. Stilul de scriere al lui Krasznahorkai este lăudat pentru unicitatea și creativitatea sa, inclusiv pentru utilizarea propozițiilor lungi, care transmit eficient gândurile și experiențele protagoniștilor. Mulți cititori au considerat cartea ca fiind o introducere valoroasă în opera lui Krasznahorkai, cu personaje complexe și o tematică bogată în profunzime. Cartea oferă, de asemenea, o critică captivantă a existenței umane și a normelor societale.

Unii cititori au găsit stilul narativ provocator și au simțit că frazele lungi și sinuoase ar putea fi copleșitoare. Există critici cu privire la relatabilitatea personajelor, deoarece unii au considerat că protagoniștii nu sunt adorabili și nu sunt suficient de convingători pentru a menține interesul. În plus, câteva recenzii notează că narațiunea neconvențională ar putea să nu fie pentru toată lumea, unii cititori putând să se simtă detașați sau confuzi.

(pe baza a 17 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Last Wolf & Herman

Conținutul cărții:

Ultimul lup (traducere de George Szirtes) este Krasznahorkai într-o coajă de nucă înnebunitoare - prezintă un narator obsedat clasic, un bărbat angajat (din greșeală) să scrie povestea adevărată a ultimului lup din Spania. Această experiență mizerabilă (confundat cu o altă persoană, târât printr-un loc străin rece și îngrozit de sfârșitul unei specii) este narată - totul într-o singură propoziție - ca o poveste tristă în buclă, un urlet mai mult sau mai puțin, într-un bar mohorât din Berlin, unui barman vădit plictisit.

Herman (tradus de John Batki), „un virtuoz fără pereche al capcanelor care păzește splendidele mistere ale unei meserii străvechi care se scufundă treptat în uitare permanentă”, este rugat să elimine ultimele „fiare nocive” dintr-o pădure. El începe cu mult zel, deși, în timp, „bănuiește că poate a fost «pe o pistă greșită»”. Herman schimbă tabăra, hotărând să urmărească un joc cu totul nou...