Wait Till Next Year: A Memoir

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Doris Kearns Goodwin „Wait Till Next Year” este o explorare nostalgică a copilăriei sale în America anilor 1950 prin prisma dragostei sale pentru baseball, în special pentru Brooklyn Dodgers. Cartea este apreciată pentru narațiunea sa vie și profunzimea emoțională, împletind experiențele personale cu contexte istorice mai largi. Cititorii apreciază stilul de scriere al lui Goodwin, care face ca și cei care nu sunt fani ai baseball-ului să se raporteze la experiențele ei. Cu toate acestea, unele critici menționează o concentrare excesivă asupra detaliilor legate de baseball, care ar putea să nu atragă cititorii nefamiliarizați cu acest sport.

⬤ Povestiri vii și captivante care îi transportă pe cititori înapoi în anii 1950.
⬤ Rezonanță emoțională, care îi face pe cititori să râdă și să plângă.
⬤ Captează esența copilăriei și nostalgia pentru acea epocă și cultura baseball-ului.
⬤ Reflecții bine scrise și bine gândite despre familie, relații și schimbări societale.
⬤ Se adresează deopotrivă fanilor și ne-fanilor baseball-ului datorită temelor mai largi ale maturizării.

⬤ Unii cititori consideră că accentul pus pe detaliile legate de baseball este excesiv și plictisitor, în special pentru cei care nu sunt fani.
⬤ Câteva critici menționează uneori construcții de scriere ciudate și voce pasivă.
⬤ Memoriile se adâncesc ocazional în reflecții personale și religioase care ar putea să nu rezoneze cu toți cititorii.

(pe baza a 587 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

De către autoarea premiată a cărților Team of Rivals și The Bully Pulpit, Wait Till Next Year este memoriile emoționante ale lui Doris Kearns Goodwin despre cum a crescut îndrăgostită de familia ei și de baseball.

Plasată în suburbiile New York-ului anilor 1950, Wait Till Next Year recreează epoca postbelică, când magazinul din colț era un loc în care se împărtășeau povești, iar cartierele erau împărțite în mod egal între fanii Dodger, Giant și Yankee. Facem cunoștință cu persoanele care au influențat cel mai mult viața lui Goodwin la începuturile ei: mama sa, care a învățat-o bucuria cărților, dar a cărei boală debilitantă a lăsat-o izolată de casă, și tatăl său, care a învățat-o bucuria baseball-ului și să încurajeze Dodgers-ul lui Jackie Robinson, Roy Campanella, Pee Wee Reese, Duke Snider și Gil Hodges.

Cel mai important, Goodwin descrie cu elocvență modul în care plecarea echipei Dodgers din Brooklyn în 1957 și moartea mamei sale la scurt timp după aceea au marcat sfârșitul unei ere și, pentru ea, sfârșitul copilăriei.