Consolarea filosofiei

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Consolarea filosofiei” a lui Boethius a primit un amestec de laude și reacții critice. Mulți cititori îi apreciază temele profunde ale filosofiei, justiției și condiției umane, subliniindu-i natura inspirațională și relevanța chiar și la secole după ce a fost scrisă. Cu toate acestea, unii îl consideră dificil de citit din cauza complexității sale, a problemelor legate de traducere și de calitatea producției.

Perspective filosofice profunde, înțelepciune atemporală, considerată un clasic, inspirațională, bine articulată, traducere bună, oferă un context istoric semnificativ, abordează teme precum fericirea și suferința.

Nu este o lectură ușoară, dificultăți de traducere, probleme de calitate a imprimării, probleme de legătorie, ar putea rezona doar cu cei interesați de filozofie sau teme religioase, posibil să nu fie convingătoare pentru cititorii moderni.

(pe baza a 32 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Consolation of Philosophy

Conținutul cărții:

Sfântul Anicius Manlius Severinus Bo thius, numit în mod obișnuit Boethius (477-524 d.Hr.), a fost un senator, consul, magister officiorum și filosof roman de la începutul secolului al VI-lea. S-a născut la aproximativ un an după ce Odoacru l-a depus pe ultimul împărat roman și s-a autoproclamat rege al Italiei. Boethius a intrat în serviciul public sub regele ostrogoților Theodoric cel Mare, care ulterior l-a întemnițat și l-a executat în 524 sub acuzația de conspirație pentru răsturnarea sa. În timp ce era întemnițat, Boethius a compus Consolation of Philosophy, un tratat filosofic despre noroc, moarte și alte probleme, care a devenit una dintre cele mai populare și influente lucrări din Evul Mediu. Ca autor a numeroase manuale și traducător al lui Aristotel, el a devenit principalul intermediar între antichitatea clasică și secolele următoare.

Consolarea filosofiei a fost scrisă în anul 523 d.Hr., în timpul detenției de un an pe care Boethius a făcut-o în așteptarea procesului - și în cele din urmă a execuției - pentru presupusa crimă de trădare sub conducerea regelui ostrogoților Teodoric cel Mare. Boethius se afla pe culmile puterii în Roma, deținând prestigioasa funcție de magister officiorum, și a fost doborât de trădare. Această experiență a inspirat textul, care reflectă asupra modului în care răul poate exista într-o lume guvernată de Dumnezeu (problema teodiciei) și asupra modului în care fericirea poate fi încă atinsă în mijlocul norocului nestatornic, analizând totodată natura fericirii și a lui Dumnezeu. A fost descrisă drept "de departe cel mai interesant exemplu de literatură penitenciară pe care l-a văzut vreodată lumea".

Se presupune adesea că există o legătură cu creștinismul, însă nu se face nicio referire la Iisus Hristos, la creștinism sau la vreo altă religie specifică, cu excepția câtorva referiri oblice la scrierile pauline, cum ar fi simetria dintre primele rânduri ale cărții 4 capitolul 3 și 1 Corinteni 9:24. Cu toate acestea, Dumnezeu este reprezentat nu numai ca o ființă eternă și atotștiutoare, ci și ca sursa întregului Bine.

Boethius scrie cartea sub forma unei conversații între el și doamna Filosofie. Lady Philosophy îl consolează pe Boethius discutând despre natura trecătoare a faimei și a bogăției ("niciun om nu poate fi cu adevărat sigur până când nu a fost părăsit de Fortuna") și despre superioritatea ultimă a lucrurilor minții, pe care o numește "singurul bun adevărat". Ea susține că fericirea vine din interior și că virtutea este tot ceea ce cineva are cu adevărat, deoarece nu este periclitată de vicisitudinile norocului. (wikipedia.org)