Leviathan

Recenzii ale cititorilor

Comentariile utilizatorilor despre „Leviathan” de Thomas Hobbes evidențiază importanța cărții în filosofia politică și în teoria contractului social, abordând în același timp și provocările legate de limbajul învechit și complexitatea acesteia. În general, cititorii apreciază intuițiile lui Hobbes, dar observă că textul necesită o lectură atentă și contemplare.

⬤ Conținut pătrunzător și provocator privind filosofia politică și teoria contractului social
⬤ Cartea este considerată un clasic și esențială pentru înțelegerea democrației
⬤ Mulți au găsit prima jumătate mai ușor de citit și au apreciat explicațiile clare ale lui Hobbes
⬤ Cititorii au remarcat că oferă perspective interesante asupra doctrinei creștine
⬤ Unii cititori au menționat importanța ideilor lui Hobbes privind guvernarea și structura societății
⬤ Versiunile digitale gratuite sunt disponibile pentru comoditate.

⬤ Cartea este lungă (peste 700 de pagini) și necesită o lectură lentă și atentă
⬤ Limbajul este învechit, ceea ce o face dificil de accesat pentru cititorii moderni
⬤ Mai multe recenzii au semnalat probleme legate de calitatea și legarea anumitor ediții
⬤ Au fost raportate produse înșelătoare cu texte incomplete
⬤ Opiniile cu privire la ideile lui Hobbes pot diviza, unii nefiind de acord cu opiniile sale privind guvernarea absolută.

(pe baza a 251 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

În ceea ce privește gândurile omului, le voi considera mai întâi individual și apoi în funcție sau dependență unele de altele. Separat, fiecare dintre ele este o reprezentare sau o aparență a unei calități sau a unui alt accident al unui corp din afara noastră, care este denumit în mod obișnuit obiect. Acest obiect acționează asupra ochilor, urechilor și a altor părți ale corpului uman și, prin diversitatea acțiunii sale, produce o diversitate de aparențe. Cea mai originară dintre toate este ceea ce numim simț (pentru că nu există concepție în mintea unui om care să nu fi fost la început, total sau prin părți, născută pe organele simțului). ) Celelalte sunt derivate din aceasta. Cunoașterea cauzei naturale a simțului nu este foarte necesară pentru afacerea de care ne ocupăm acum; și am scris pe larg despre aceasta în altă parte. Cu toate acestea, pentru a completa fiecare parte a metodei mele actuale, o voi expune pe scurt în acest loc. Cauza simțurilor este corpul sau obiectul exterior, care exercită o presiune asupra organului propriu fiecărui simț, fie imediat, ca în cazul gustului și al pipăitului, fie intermediar, ca în cazul văzului, al auzului și al mirosului: această presiune, prin intermediul nervilor și al altor corzi și membrane ale corpului, continuată în interiorul creierului și al inimii, provoacă acolo o rezistență, o contrapresiune sau un efort al inimii de a se elibera: acest efort, deoarece este exterior, pare a fi o materie exterioară.

Iar această aparență sau fantezie este ceea ce oamenii numesc simț; și constă, pentru ochi, într-o lumină sau culoare figurată; pentru ureche, într-un sunet; pentru nas, într-un miros; pentru limbă și palat, într-o aromă; iar pentru restul corpului, în căldură, frig, duritate, moliciune și alte calități pe care le discernem prin simțire. Toate aceste calități, numite sensibile, nu sunt, în obiectul care le provoacă, decât tot atâtea mișcări ale materiei, prin care aceasta presează organele noastre în mod diferit. Nici în noi, care suntem presați, nu sunt altceva decât diverse mișcări (pentru că mișcarea nu produce nimic altceva decât mișcare); dar aspectul lor pentru noi este Fancy, la fel ca trezirea și ca visarea. Și așa cum apăsarea, frecarea sau lovirea ochiului ne face să ne imaginăm o lumină, iar apăsarea urechii produce un zgomot, tot astfel și corpurile pe care le vedem sau le auzim produc același lucru prin acțiunea lor puternică, deși neobservată, căci dacă aceste culori și sunete ar fi în corpurile sau obiectele care le provoacă, nu ar putea fi separate de ele, așa cum se întâmplă în cazul ochelarilor și al ecourilor prin reflexie, unde știm că lucrul pe care îl vedem se află într-un loc, iar aspectul, în altul. Și chiar dacă, la o anumită distanță, întregul obiect pare investit cu imaginația pe care o generează în noi, totuși obiectul este un lucru, imaginea sau imaginația este altul.

Așadar, în toate cazurile, simțul nu este altceva decât o fantezie originară, cauzată (așa cum am spus) de presiunea, adică de mișcarea lucrurilor exterioare asupra ochilor, urechilor și a altor organe destinate lor.