Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile subliniază faptul că această carte abordează teme importante privind incluziunea, educația împotriva prejudecăților și promovarea interacțiunilor sociale între copii. Mulți apreciază relevanța acesteia pentru profesori și rolul său în crearea unui mediu pozitiv la clasă. Cu toate acestea, unii consideră stilul de scriere deficitar, structura dezarticulată, iar conținutul uneori dezamăgitor sau nepotrivit pentru preșcolari.
Avantaje:⬤ Oferă perspective valoroase în crearea de clase incluzive și promovarea interacțiunilor sociale.
⬤ Încurajează acceptarea și diversitatea în rândul copiilor.
⬤ Mulți educatori o consideră de impact și o recomandă atât pentru profesori, cât și pentru părinți.
⬤ Ușor de citit și relatabil pentru diverse audiențe, inclusiv studenți și profesori.
⬤ Oferă povești și sfaturi practice legate de experiențele din clasă, ceea ce unii cititori apreciază.
Dezavantaje:⬤ Unii recenzenți critică stilul de scriere ca fiind neclar, cu propoziții înșiruite și o structură dezarticulată.
⬤ Includerea unor povești fictive (poveștile magpie) este considerată ca deturnând din narațiunea principală.
⬤ Unii consideră că cartea seamănă mai mult cu narațiunea unui experiment decât cu o discuție analitică a temelor sale.
⬤ Câțiva recenzenți consideră că conceptele prezentate s-ar putea să nu se potrivească copiilor de vârstă preșcolară, sugerând că ar fi mai bună o abordare mai directă a rezolvării conflictelor sociale.
⬤ Câțiva cititori au considerat că această carte este prea scurtă pentru a-și justifica prețul.
(pe baza a 68 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
You Can't Say You Can't Play
Conținutul cărții:
Cine dintre noi nu își amintește durerea și umilința de a fi respins de colegii de clasă? Oricât de sensibili sau imuni la astfel de agresiuni am putea deveni ca adulți, amintirea acelor excluderi timpurii este la fel de palpabilă pentru fiecare dintre noi astăzi ca și experiența umană. Ne amintim nesiguranța de a ne despărți de casă și de a intra la școală ca străini și, mai mult decât ușurarea de a ne face prieteni, ne amintim momentele crude ale propriei noastre izolări, precum și pe cele ale copiilor despre care știam că erau destinați să rămână străini.
În această carte, Vivian Paley folosește o strategie unică pentru a sonda dimensiunile morale ale clasei. Ea se îndepărtează de lucrările sale anterioare extinzându-și analiza la copiii de până în clasa a cincea, în timp ce împletește un basm remarcabil în descrierea sa narativă. Paley introduce o nouă regulă - "Nu poți spune că nu te poți juca" - în clasa sa de grădiniță și solicită opiniile copiilor mai mari cu privire la justețea unei astfel de reguli. Aflăm atât de la cei care sunt respinși, cât și de la cei care resping. Un copil, care se opune regulii, spune: "Va fi mai corect, dar cum ne vom mai distra? " Un alt copil apără principiul șefilor de clasă ca fiind o modalitate mai blândă de a-i exclude pe cei nedoriți.
Într-o întorsătură genială, Paley amestecă fantezia și realitatea și introduce o nouă voce în dezbatere: Magpie, o pasăre magică, care îi aduce pe oamenii singuri într-un loc unde o parte întreagă din soare le revine de drept. Mitul și morala încep să proclame același mesaj, iar școala va fi creuzetul în care se va încerca noua ordine. Urmează o luptă și nici măcar poveștile lui Magpie nu pot evita examinarea acestei haite nemiloase de filozofi sociali care nu se vor lăsa ușor prinși într-o poveste morală.
You Can't Say You Can't Play se referă la unele dintre cele mai profunde convingeri ale noastre. Face exclusivitatea parte din natura umană? Putem legifera echitatea și în același timp să cultivăm creativitatea și individualitatea? Pot fi copiii eliberați de obiceiul respingerii? Acestea sunt câteva dintre întrebări. Răspunsurile se găsesc în cuvintele elevilor lui Paley și în înțelepciunea profesorului lor care îi ascultă cu respect.
