Omul cu masca de fier / The Man in the Iron Mask

Recenzii ale cititorilor

Recenziile la „Omul cu masca de fier” evidențiază un amestec de admirație pentru narațiunea lui Dumas și dezamăgire față de anumite aspecte ale cărții. Mulți cititori apreciază narațiunea bogată și încheierea saga Muschetarilor, dar unii consideră că este lipsită de aventură și coeziune, mai ales în comparație cu operele anterioare precum „Cei trei muschetari”. Cititorii sunt adesea sfătuiți să citească cărțile anterioare pentru a înțelege pe deplin personajele și intriga.

⬤ Narațiune magistrală și profunzime a personajelor, demonstrând măiestria de scriitor a lui Dumas.
⬤ Intriga captivantă care leagă saga Muschetarilor într-un mod satisfăcător.
⬤ Context istoric bogat și explorarea unor teme precum trădarea și puterea.
⬤ Remarcată ca o carte care întoarce pagini, cu momente emoționante și memorabile.
⬤ Recomandată ca parte a unei serii mai mari pentru un context mai bun.

⬤ Mulți cititori au considerat cartea mai puțin aventuroasă și captivantă în comparație cu „Cei trei muschetari”.
⬤ Confuzie în legătură cu numeroase personaje și evenimente, în special pentru cei care o citesc ca o carte de sine stătătoare.
⬤ Critici privind ritmul și dialogul politic excesiv, care au condus la sentimente de plictiseală.
⬤ Dezamăgire față de portretizarea Omului cu Masca de Fier, care joacă un rol minim.
⬤ Prezența greșelilor de scriere și a versiunilor slab editate care diminuează experiența de lectură.

(pe baza a 364 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Man in the Iron Mask

Conținutul cărții:

De la transformarea singulară a lui Aramis în confesor al ordinului, Baisemeaux nu mai era același om. Până în acea perioadă, locul pe care îl ocupase Aramis în aprecierea vrednicului guvernator era acela de prelat pe care îl respecta și de prieten căruia îi datora recunoștință.

Dar acum se simțea un inferior și că Aramis era stăpânul său. El însuși a aprins o lanternă, a chemat un strungar și a spus, întorcându-se la Aramis: "Sunt la ordinele dumneavoastră, monseigneur". Aramis a dat doar din cap, ca și cum ar fi spus: "Foarte bine".

Și i-a făcut semn cu mâna să îi deschidă calea. Baisemeaux a înaintat, iar Aramis l-a urmat. Era o noapte calmă și frumoasă, luminată de stele.

Pașii a trei oameni răsunau pe steagurile teraselor, iar clinchetul cheilor atârnate de brâul temnicerului se auzea până la etajele turnurilor, ca și cum ar fi vrut să le reamintească prizonierilor că libertatea pământului era un lux care nu le era la îndemână. S-ar fi putut spune că schimbarea produsă la Baisemeaux s-a extins și asupra prizonierilor. Turnătorul, cel care, la prima sosire a lui Aramis, se arătase atât de iscoditor și curios, era acum nu numai tăcut, ci și impasibil. Ținea capul plecat și părea să se teamă să-și deschidă urechile. În felul acesta au ajuns la subsolul Bertaudierei, ale cărei două prime etaje au fost urcate silențios și oarecum încet.

Căci Baisemeaux, deși departe de a nu se supune, era departe de a manifesta dorința de a se supune. Ajuns la ușă, Baisemeaux s-a arătat dispus să intre în camera prizonierului.

Dar Aramis, oprindu-l în prag, i-a spus: "Regulamentul nu-i permite guvernatorului să asculte confesiunea prizonierului." Baisemeaux s-a înclinat și i-a făcut loc lui Aramis, care a luat lanterna și a intrat.

Apoi le-a făcut semn să închidă ușa după el. Pentru o clipă rămase în picioare, ascultând dacă Baisemeaux și strungarul se retrăseseră.

Dar de îndată ce a fost asigurat de zgomotul pașilor lor care coborau că au părăsit turnul, a pus felinarul pe masă și a privit în jur. Pe un pat de sârg verde, asemănător din toate punctele de vedere cu celelalte paturi din Bastilă, cu excepția faptului că era mai nou și sub perdele pe jumătate trase, zăcea un tânăr căruia i l-am prezentat deja o dată pe Aramis. Conform obiceiului, prizonierul era fără lumină. La ora stingerii, era obligat să-și stingă lampa și ne dăm seama cât de mult a fost favorizat, pentru că i s-a permis să o țină aprinsă până atunci. Lângă pat, un fotoliu mare de piele, cu picioare răsucite, îi susținea hainele. O măsuță mică - fără stilouri, cărți, hârtie sau cerneală - stătea neglijată în tristețe lângă fereastră.

În timp ce câteva farfurii, încă goale, arătau că prizonierul abia se atinsese de masa de seară. Aramis văzu că tânărul era întins pe pat, cu fața pe jumătate ascunsă de brațe. Sosirea unui vizitator nu provocase nicio schimbare de poziție.

Fie aștepta în expectativă, fie dormea.