Ptolemeii, ascensiunea unei dinastii: Egiptul ptolemeic 330-246 î.Hr.

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză detaliată a dinastiei ptolemeice, în special a domniei primilor doi Ptolemei. În timp ce mulți cititori au găsit-o captivantă și informativă, alții au remarcat probleme legate de claritate și acuratețe.

Mulți cititori au apreciat profunzimea informațiilor, analiza amănunțită și stilul de scriere captivant. Cartea a fost descrisă ca o excelentă introducere în ultima dinastie a Egiptului și a fost comparată favorabil cu lucrările anterioare ale autorului despre Seleukizi.

Unii cititori au considerat cartea greoaie și nefolositoare, semnalând erori factuale semnificative și inconsecvențe în referințe. Lipsa unui ghid cuprinzător pentru nume, date și locuri a fost criticată, iar cartea a fost considerată ca având nevoie de o contribuție editorială mai bună.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Ptolemies, Rise of a Dynasty: Ptolemaic Egypt 330-246 BC

Conținutul cărții:

În acest prim volum al trilogiei sale despre Ptolemei, John Grainger explică modul în care Ptolemeu I a stabilit puterea dinastiei în Egipt după moartea lui Alexandru cel Mare. Egiptul a fost independent în cea mai mare parte a secolului al IV-lea î.Hr., dar a fost recucerit de Imperiul Persan în anii 340. Acesta este un fundal esențial pentru istoria ptolemeică, deoarece a însemnat că Alexandru a fost primit ca un eliberator și, după tirania lui Kleomenes, la fel a fost și Ptolemeu. Aceasta a fost baza esențială a puterii lui Ptolemeu. El i-a conciliat pe egipteni, dar și-a consolidat forța militară cu coloniști greci, în principal soldați pensionați sau disponibili. A construit orașul Alexandria, dar conform propriilor sale cerințe, nu celor planificate de Alexandru.

Imperiul din afara Egiptului a fost achiziționat, poate pentru apărare, poate din pură lăcomie. Ptolemeu a preluat Cirenaica (cu dificultate), Cipru și Siria/Palestina. Acestea trebuiau să fie apărate împotriva rivalilor săi, de unde și dezvoltarea marinei sale și războaiele siriene.

Succesiunea a fost gestionată cu atenție, dar nu a fost direct ereditară (Ptolemeu al II-lea nu era fiul cel mare), iar noul rege era foarte diferit. A purtat războaie repetate în Siria și în Marea Egee, și-a construit cea mai mare flotă din lumea antică și și-a extins imperiul în ținuturile de la Marea Roșie, Sudan și Etiopia. Pentru a finanța toate aceste activități, el i-a taxat fără milă pe egipteni. Cu toate acestea, puține dintre războaiele sale au fost încununate de succes și el a acumulat probleme pentru succesorii săi.