Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenziile la „Cele douăsprezece scaune” subliniază natura sa umoristică și satirică, lăudând celebrarea culturii sovietice și criticând în același timp defectele societății. Cititorii apreciază traducerile, în special cea a lui Anne Fisher, care ajută la înțelegerea contextului operei. În timp ce mulți consideră cartea hilară și un clasic al literaturii ruse, câțiva o critică pentru pasajele sale seci și lungi, afirmând că poate fi plictisitoare fără o înțelegere a contextului istoric. Unele recenzii subliniază, de asemenea, utilizarea sa ca propagandă politică în contextul sentimentelor antireligioase.
Avantaje:Narațiune plină de umor și amuzantă, personaje bine conturate, satiră eficientă asupra defectelor umane și a culturii sovietice. Traducerile sunt considerate corecte și reflectă bine tonul originalului, în special ediția lui Anne Fisher. Cartea a rămas populară și este considerată un clasic al literaturii ruse.
Dezavantaje:Unele traduceri au omisiuni față de textul original. Cititorii nefamiliarizați cu istoria sovietică pot găsi complotul lung și uneori plictisitor. Unii critici notează că cartea servește drept propagandă antireligioasă, reflectând agenda politică a regimului.
(pe baza a 30 recenzii ale cititorilor)
Conținutul cărții:
Câștigător, 2012 Northern California Book Award for Fiction in Translation Mai fidelă textului original și umorului său profund rezonant, această nouă traducere a Celor douăsprezece scaune aduce la viață pe deplin clasicul rusesc al lui Ilf și Petrov.
Eroul iconic al romanului, Ostap Bender, un escroc șomer care trăiește din inteligența sa, își unește forțele cu Ippolit Matveyevich Vorobyaninov, un fost nobil care s-a întors în orașul său natal pentru a căuta un depozit de bijuterii dispărute, ascunse în scaune care au fost însușite de autoritățile sovietice. Căutarea scaunelor îi poartă din provinciile Moscovei până în sălbăticia munților Transcaucaziei.
În căutarea lor, ei întâlnesc o varietate de personaje, de la birocrați sovietici oportuniști la supraviețuitori îmbătrâniți ai vechilor clase înstărite, fiecare mai egoist, mai venal și mai nepriceput decât celălalt. O satiră strălucită a primilor ani ai Uniunii Sovietice, precum și sursă de inspirație pentru un film de Mel Brooks, Cele douăsprezece scaune își păstrează farmecul universal.
