Filosofia muzicii noi

Recenzii ale cititorilor

Recenzile subliniază faptul că „Filosofia muzicii noi” a lui Adorno este o explorare densă și complexă a muzicii contemporane care se adresează în primul rând compozitorilor, muzicologilor și teoreticienilor. Se observă că traducerea cărții este mai clară decât versiunile anterioare, facilitând înțelegerea. Accentul pus de Adorno pe interacțiunea dintre muzică și cultură și criticile sale la adresa fascismului și a aspectelor de umanizare a muzicii sunt apreciate, deși textul poate fi o provocare pentru cititorii care nu au un background extins în filosofie și teoria muzicii.

⬤ Cartea oferă o perspectivă unică asupra legăturii dintre muzică și cultură.
⬤ Traducerea este mai clară și mai accesibilă decât versiunile anterioare.
⬤ Oferă o perspectivă critică asupra fascismului și a modelelor culturale în muzică.
⬤ Conținutul lui Adorno este pătrunzător și semnificativ pentru discuțiile despre muzica contemporană.

⬤ Scrierea lui Adorno este densă și poate fi dificil de înțeles, necesitând cunoștințe de filozofie și teorie muzicală.
⬤ Subiectul poate fi prea specializat pentru cititorul obișnuit.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Philosophy of New Music

Conținutul cărții:

O cheie indispensabilă pentru influenta operă a lui Adorno - acum în ediție broșată În 1949, a fost publicată Filosofia muzicii noi a lui Theodor W.

Adorno, care a coincis cu întoarcerea proeminentului filosof într-o Europă devastată, după exilul său în Statele Unite. Intens polemică încă de la prima sa publicare, fiecare aspect al acestei lucrări a fost întâmpinat cu reacții extreme, de la respingere categorică la indignare.

Chiar și Arnold Schoenberg a denigrat-o. În ciuda controversei, Filosofia muzicii noi a devenit foarte apreciată și citită pe scară largă în rândul muzicienilor, cercetătorilor și filosofilor sociali. Marcând un punct de cotitură major în filozofia sa muzicologică, Adorno a localizat o critică a reproducerii muzicale ca fiind internă compoziției, mai degrabă decât o chestiune de performanță muzicală.

Alcătuit din două eseuri distincte, "Schoenberg și progresul" și "Stravinski și reacția", Filosofia muzicii noi pune în fața unor extreme muzicale în care Adorno a perceput lupta pentru viitorul cultural al Europei: între emanciparea umană și barbarie, între tehnicile compoziționale și realizările lui Schoenberg și Stravinski. În această traducere, care este însoțită de o amplă introducere a distinsului traducător Robert Hullot-Kentor, Filosofia muzicii noi apare ca un ghid esențial pentru întreaga operă a lui Adorno.