O introducere în dialectică (1958)

Recenzii ale cititorilor

Prelegerile lui Adorno despre dialectică din 1958 oferă o explorare stimulantă și complexă a gândirii dialectice influențate de Hegel și Marx, oferind o perspectivă asupra metodei filosofice și a implicațiilor sale. În timp ce mulți au găsit conținutul satisfăcător din punct de vedere intelectual și bine prezentat, mai mulți cititori au raportat dificultăți cu natura densă și complicată a textului, dezvăluind o divergență în ceea ce privește pregătirea cititorilor și cunoștințele de bază.

⬤ Fascinantă și aprofundată explorare a dialecticii, în special a influențelor lui Hegel și Marx.
⬤ Mai clară decât alte scrieri ale lui Adorno, ceea ce o face mai accesibilă pentru unii cititori.
⬤ Oferă un context istoric stimulant și bogat asupra gândirii dialectice.
⬤ Apreciat pentru perspectivele sale asupra metodei filosofice și pentru relevanța sa contemporană.

⬤ Adesea considerată prea densă și dificil de citit pentru cei care nu au o pregătire solidă în filosofie.
⬤ Unele traduceri au părut incomode și ar putea ascunde sensul original al lui Adorno.
⬤ Criticii au remarcat proasta organizare și tangențele din prelegeri, care au făcut dificilă înțelegerea.
⬤ Nu este o introducere simplă; așteptările pentru o introducere accesibilă pot duce la dezamăgire.

(pe baza a 14 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

An Introduction to Dialectics (1958)

Conținutul cărții:

Acest volum cuprinde primele prelegeri ale lui Adorno dedicate în mod specific subiectului dialecticii, un concept care a fost esențial pentru dezbaterea filosofică încă din epoca clasică. În timp ce discută legăturile cu Platon și Kant, Adorno se concentrează asupra celei mai sistematice dezvoltări a dialecticii în filosofia lui Hegel și asupra relației sale cu Marx, elaborând totodată propria sa concepție despre gândirea dialectică ca răspuns critic la această tradiție.

Ținute în semestrul de vară al anului 1958, aceste prelegeri îi permit lui Adorno să exploreze și să sondeze dificultățile și provocările semnificative pe care acest mod de gândire le ridică în contextul cultural și intelectual al perioadei postbelice. În acest sens, el dezvoltă teza unei relații de complementaritate între abordările pozitiviste sau funcționaliste, în special în științele sociale, precum și un apel la reînnoirea modurilor de gândire ontologice și metafizice care încearcă să transcendă abstractul experienței sociale moderne prin apelul la categorii filosofice regresive. În timp ce prezintă multe dintre temele centrale ale gândirii hegeliene, el face aluzie și la o serie de alte figuri filosofice, literare și artistice de o importanță centrală pentru concepția sa despre teoria critică, în special Walter Benjamin și ideea unei constelații de concepte ca model pentru o "dialectică deschisă sau fracturată" dincolo de constrângerile metodei și ale sistemului.

Aceste prelegeri sunt condimentate cu anecdote pline de viață și amintiri personale care permit cititorului să întrevadă ceea ce a fost descris drept "atelierul" gândirii lui Adorno. Ca atare, ele constituie un punct de intrare ideal pentru toți studenții și cercetătorii din domeniul științelor umaniste și sociale care sunt interesați de opera lui Adorno, precum și pentru cei care doresc să înțeleagă natura gândirii dialectice.