Modele critice: Intervenții și cuvinte cheie

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Modele critice” de Theodor Adorno este apreciată pozitiv pentru accesibilitatea și implicarea sa în probleme contemporane relevante, în special legate de mass-media și cultură. Criticii apreciază perspectivele sale critice asupra implicațiilor societale ale televiziunii și ale industriei culturale. Cu toate acestea, unii cititori consideră complexitatea stilului lui Adorno o provocare, în special în eseurile sale filosofice mai dense.

⬤ Discuții captivante și relevante despre cultură și televiziune.
⬤ Încercări de a ajunge la un public mai larg dincolo de mediul academic.
⬤ Valoros pentru înțelegerea criticii culturale și a proiectului lui Adorno.
⬤ Se adresează cititorilor care doresc un angajament critic față de media și problemele societății.

⬤ Unele eseuri sunt dificil de înțeles din cauza filozofiei complexe.
⬤ Necesită cunoștințe prealabile de filozofie germană, ceea ce poate fi o barieră.
⬤ Stilul lui Adorno poate părea arogant și dens, ceea ce îl face mai puțin accesibil pentru unii cititori.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Critical Models: Interventions and Catchwords

Conținutul cărții:

Modele critice reunește într-un singur volum două dintre cele mai importante lucrări postbelice ale lui Adorno - Intervenții: Nouă modele critice (1963) și Catchwords: Critical Models II (1969).

Scrise după întoarcerea sa în Germania în 1949, articolele, eseurile și discuțiile radiofonice incluse în acest volum vorbesc despre preocupările politice, culturale și filosofice presante ale epocii postbelice. Articolele din Modele critice reflectă atât spiritul provocator intelectual, cât și pe cel practic al lui Adorno, acesta abordând probleme precum pericolele conformismului ideologic, fragilitatea democrației, reforma educațională, influența televiziunii și a radioului și urmările fascismului.

Această nouă ediție include o introducere de Lydia Goehr, o renumită cercetătoare în domeniul filozofiei, al teoriei estetice și al muzicologiei. Goehr luminează ideile lui Adorno, precum și contextele intelectuale, istorice și critice care i-au modelat gândirea postbelică.