Heartbreak House: O fantezie în manieră rusă pe teme englezești

Recenzii ale cititorilor

Comentariile despre „Heartbreak House” o descriu ca pe o comedie complexă, cu elemente satirice care critică cultura imperială și problemele contemporane, subliniind în același timp stilul unic al lui Shaw. Cu toate acestea, unii cititori își exprimă puternica antipatie față de caracterizările lui Shaw și față de auto-importanța percepută.

⬤ Comedie vie cu nuanțe întunecate
⬤ explorează teme contemporane precum capitalismul și rolurile de gen
⬤ dinamică bogată a personajelor
⬤ oferă o perspectivă satirică unică
⬤ scriitură plăcută și inteligentă
⬤ se bazează pe o mândră tradiție a satirei irlandeze.

⬤ Unii consideră personajele lui Shaw unidimensionale și nu sunt de acord cu perspectiva sa
⬤ probleme cu anumite ediții, cum ar fi omisiuni de punctuație
⬤ dorința de a avea o introducere mai cuprinzătoare și note de final în ediție.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Heartbreak House: A Fantasia in the Russian Manner on English Themes

Conținutul cărții:

Heartbreak House: A Fantasia in the Russian Manner on English Themes este o piesă scrisă de George Bernard Shaw, publicată pentru prima dată în 1919 și jucată pentru prima dată la Garrick Theatre în noiembrie 1920. Potrivit lui A. C. Ward, piesa susține că "Europa cultivată și relaxată" se îndreaptă spre distrugere și că "cei care erau în măsură să conducă Europa spre siguranță nu au reușit să învețe să navigheze politic". "Maniera rusă" din subtitlu se referă la stilul lui Anton Cehov, pe care Shaw îl adaptează.

În prefața piesei, Shaw își recunoaște datoria față de Cehov, în special față de Livada de vișini. El scrie că, în comparație cu el însuși, Cehov era "mai mult un fatalist, nu avea încredere că acești oameni fermecători se vor elibera singuri. El credea că vor fi vânduți și trimiși în derivă de către executorii judecătorești; prin urmare, nu avea scrupule să le exploateze și chiar să le flateze farmecul".

Criticii au avut păreri foarte diferite despre adaptarea lui Cehov de către Shaw. Louis Kronenberger spune că Shaw "îl transformă pe Cehov într-un fel de dialectică literară pentru teatru în Hyde Park... Ar trebui să ne chinuim să acceptăm ideea că în Heartbreak House există mai mult decât cea mai vagă aluzie sau cea mai mică reflectare a adevăratei metode a lui Cehov, nimic din acea economie și desen pur și minuțios, nimic din acea umilință a viziunii, nimic din acea siguranță timidă a intuiției. Iar piesa domnului Shaw nu are nimic din varietatea de ritm emoțional pe care o are cea a lui Cehov, nici în ton, nici în profunda auto-revelare a personajelor.".

Louis Crompton, în schimb, spune că,.

Strategia literară declarată a lui Shaw, după cum am văzut, era de a face apel la gusturile cele mai dezvoltate ale intelectualității pe care o ataca. Shaw știa că, în primul rând, căpitanul Shotover, purtătorul său de cuvânt în piesă, trebuie, la fel ca Anticul marinar al lui Coleridge, să-și țină publicul sub vrajă, dacă vrea să transmită mesajul său. După cum spunea însuși Shaw: "Bătrânul căpitan amuzant, după ce i-a atras în corabie prin salutul său, îi leagă de pasarelă și le dă o doză de morală". Rezultatul este un Cehov reorchestrat, ca să spunem așa, cu tuburi și tobe adăugate, pentru a permite interpretarea unui Dies Irae la final. Heartbreak House este astfel o redistilare a lui Cehov și, în același timp, o trecere dincolo de el, pentru că lumea lui Cehov este statică și fără direcție.

Deși personajele sale vorbesc adesea grandios și elocvent despre viitorul omenirii, este evident că acestea nu își vor pune în practică convingerile, iar Cehov le consemnează discursurile cu o simpatie care este subliniată de un scepticism plin de umor. Scopul său este de a ne prezenta bărbați și femei în mod dramatic, nu de a ne arăta calea. Ca urmare, unii critici au exaltat detașarea sa într-un scop în sine și l-au atacat pe Shaw ca pervertor al maestrului. Dar acest lucru înseamnă să ignorăm faptul că Cehov însuși a considerat că lipsa de angajament din scrisul contemporan este cel mai mare eșec al său și că nihilismul contemporan este blestemul epocii.

Thomas Whitaker spune că Shaw se deosebește semnificativ de Cehov prin faptul că își prezintă personajele ca pe niște "marionete retorice" mercantile, ceea ce le conferă o "vitalitate surprinzător de bogată... un adolescent cu inima frântă poate deveni instantaneu un cinic la pândă, o confidentă maternă poate fi, de asemenea, o gazdă seducătoare și o soție emasculantă, un cățeluș filantrop poate fi un judecător de caracter iscusit și un erou în afara scenei, iar un pălărier nebun poate fi un Lear nebun și un Shaw nebun". (wikipedia.org)