Operele complete ale lui Jean Racine: Volumul 2: Bajazet

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o traducere a piesei Bajazet a lui Racine, care este rar jucată și puțin cunoscută în contextele anglofone. Traducerea a fost lăudată pentru prospețimea și lizibilitatea sa, sporind experiența profunzimii emoționale a piesei.

Traducerea este proaspătă și ușor de citit, ceea ce o face accesibilă. Utilizarea cupletelor rimate adaugă o calitate lirică, fără să pară forțată. Piesa în sine are personaje convingătoare, în special Roxanne, și oferă profunzime emoțională și psihologică. În general, ea stârnește interesul pentru explorarea altor opere ale lui Racine.

Piesa este rar jucată, ceea ce poate limita expunerea sa. Unii cititori ar putea considera că utilizarea cupletelor rimate este demodată sau „învechită”, dar această traducere atenuează această preocupare.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Complete Plays of Jean Racine: Volume 2: Bajazet

Conținutul cărții:

Acesta este cel de-al doilea volum al unui proiect de traducere în limba engleză a tuturor celor douăsprezece piese de teatru ale lui Jean Racine - doar a treia oară când un astfel de proiect a fost realizat în cei trei sute de ani de la moartea lui Racine. Pentru această nouă traducere, Geoffrey Alan Argent a adoptat o abordare nouă: a redat aceste piese în cuplete "eroice" rimate. Deși traducerea lui Argent este fidelă textului și tonului lui Racine, intenția sa principală a fost de a traduce o operă a literaturii franceze într-o operă a literaturii engleze, înlocuind alexandrinii (hexametrii) rimați ai lui Racine cu pentametrii iambici rimați englezi, o formă de vers deosebit de potrivită pentru urgența extrem de încărcată a dramei lui Racine și pentru forța spiralată a versului său.

Traducerea este completată de o discuție lămuritoare, menită atât să provoace discuții, cât și să le ofere, precum și de notele și comentariile extinse, care clarifică referințele obscure, explică ocazional concepțiile întortocheate și oferă propriile lor idei noi și provocatoare.

Bajazet, cea de-a șaptea piesă a lui Racine, jucată pentru prima dată în 1672, se bazează pe evenimente care avuseseră loc în palatul sultanului din Istanbul cu doar treizeci de ani înainte. Dar pasajele întortocheate și întortocheate ale seraiului servesc doar ca o contrapondere la simțul moral întunecat și rătăcitor al celor patru protagoniști ai piesei: Bajazet, fratele sultanului; Atalide, iubita secretă a lui Bajazet; Roxane, sultana, care este îndrăgostită nebunește de Bajazet și îi atârnă deasupra capului sentința de moarte pe care sultanul i-a ordonat-o să o pună în aplicare în absența sa; și Akhmet, vizirul viclean și bine intenționat, care îi implică pe toți într-o încurcătură în serai, cu consecințe dezastruoase. Unică printre piesele lui Racine, Bajazet nu oferă niciun cadru moral nici pentru protagoniști, nici pentru public. Asistăm la cum aceste personaje neîngrijite, lăsate în derivă de orice ancoră morală, fără niciun personaj integru la îndemână care să le servească drept ancoră etică și fără nicio orientare religioasă sau socială care să le servească drept colac de salvare, se zbat, se zvârcolesc și, în cele din urmă, se trag unele pe altele în jos. Aici, Racine ne-a prezentat cele mai nemiloase, mai subtil conturate și mai ambiguu fascinante patru personaje ale sale. Într-adevăr, Bajazet este cu siguranță tragedia lui Racine cea mai neglijată în mod nemeritat.