Pygmalion (Clasici mondiali, integral)

Recenzii ale cititorilor

În general, piesa „Pygmalion” a lui George Bernard Shaw oferă o explorare provocatoare a transformării personajelor și a temelor sociale, mulți cititori apreciindu-i profunzimea în comparație cu adaptări precum „My Fair Lady”. Cu toate acestea, piesa a fost remarcată pentru dialogul și portretele personajelor sale învechite, care pot împiedica implicarea modernă.

⬤ Piesa este un clasic cu perspective istorice și culturale semnificative, în special în explorarea clasei sociale și a identității.
⬤ Mulți cititori au găsit textul original plăcut, apreciind spiritul ascuțit al lui Shaw și dezvoltarea personajelor, în special a Elizei.
⬤ Utile în scopuri academice, acestea includ prefețe informative și context.
⬤ Unele versiuni au formate curate și sunt lăudate pentru lizibilitatea lor.
⬤ Finalul original este considerat mai realist în comparație cu adaptarea cinematografică.

⬤ Unii cititori au considerat că personajele sunt antipatice, iar dialogul învechit sau plat, ceea ce a îngreunat legătura cu povestea.
⬤ Mai multe ediții au fost criticate pentru editarea slabă și scenele lipsă, afectând negativ experiența de lectură.
⬤ Unii cititori au remarcat că ar putea fi mai puțin captivantă decât vizionarea piesei pe scenă sau în film.
⬤ Caracterizarea Elizei și tratamentul aplicat de Higgins au fost considerate problematice, putând diminua atractivitatea poveștii.

(pe baza a 413 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Pygmalion (World Classics, Unabridged)

Conținutul cărții:

Shaw a scris rolul Eliza Doolittle - "o doamnă din est cu șorț și trei pene de struț portocalii și roșii" - pentru doamna Patrick Campbell, cu care a avut o relație pasională, dar neconsumată.

Încă de la început, piesa a avut un succes senzațional, deși Shaw, iritat de popularitatea sa în detrimentul intențiilor sale artistice, a respins-o ca pe un potboiler. Pygmalion al legendei se îndrăgostește de statuia sa feminină perfectă și o convinge pe Venus să o aducă la viață pentru a se putea căsători cu ea.

Dar Shaw reface radical povestea lui Ovidiu pentru a-i da o tentă feministă: în timp ce Higgins o învață pe Eliza să vorbească și să se comporte ca o ducesă, ea își afirmă independența, refuzând categoric să fie creația lui.