Eroarea papală?: O apărare a papilor despre care se spune că au greșit în credință

Recenzii ale cititorilor

Cartea este foarte recomandată celor interesați de istoria papalității, în special din perspectivă catolică. Deși este lăudată pentru conținutul său bine scris și perspectivele sale istorice, unii critici semnalează prejudecățile și interpretările moderne care pot colora narațiunea istorică.

⬤ Bine scrisă și ușor de urmărit
⬤ oferă o relatare istorică fascinantă a papalității
⬤ recomandată ca o resursă valoroasă pentru bibliotecile personale și pentru cercetare.

Conține prejudecăți de confirmare și întorsături polemice moderne care pot denatura narațiunea istorică; poate să nu ofere o perspectivă imparțială, ceea ce ar putea fi frustrant pentru cititorii care caută o analiză mai obiectivă.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Papal Error?: A Defense of Popes Said to Have Erred in Faith

Conținutul cărții:

Această mică lucrare este un extras din tratatul mai amplu al lui Bellarmine On the Roman Pontiff, cartea 4, care urmează după afirmarea a ceea ce era deja universal învățat la acea vreme, dar nu complet înțeles sau decretat de magisteriul solemn al Bisericii, și anume că Papa era infailibil în învățătura sa despre credință și morală atunci când învăța întreaga Biserică. Aceste capitole, care sunt 8-14 din acea lucrare, urmăresc să testeze și să dovedească această afirmație din punct de vedere istoric, prezentând dovezi disculpatorii împotriva afirmațiilor potrivit cărora 40 de papi au greșit grav în materie de credință.

La fel ca în cazul doctrinei infailibilității papale în sine, Sfântul Robert Bellarmine nu se străduiește să demonstreze impecabilitatea papilor, ci mai degrabă faptul că în chestiuni de credință, în care papii sunt de fapt autoritari, aceștia nu au greșit. Unele chestiuni tratate aici sunt obiecția anumitor protestanți, în timp ce altele sunt chiar ale catolicilor care sunt confuzi cu privire la decretele sau comportamentul anumitor papi. Aceste capitole au fost folosite ca un proiect la Vatican I de către părinții acelui Conciliu pentru a examina în continuare aceste cazuri și a fi siguri de limitele și natura autorității papale.

Astfel, Bellarmine expune patru propoziții de bază; Două dintre acestea catolicii trebuie să le creadă cu credință divină conform decretului ulterior al Vaticanului I (care nu era mai puțin obligatoriu pentru credincios în timpul lui Bellarmine, deși atunci era învățătura universală a tuturor teologilor), și anume că Papa este infailibil atunci când judecă chestiuni de Credință și Morală și definește acestea ca fiind chestiuni care trebuie să fie crezute de toți credincioșii. Această distincție particulară este importantă, deoarece Papa, în afara acestei categorii foarte restrânse, nu se bucură de infailibilitate, astfel, în scrisorile private, în învățătura privată, în actele lor, în comportamentul lor etc., Papii pot da scandal, pot da opinii care sunt de fapt false, dar nu pot învăța întreaga Biserică și să o oblige să creadă în eroare.

Pentru a-l cita pe Bellarmine însuși: "Pentru că până în acest moment niciun Papă nu a fost eretic, sau cu siguranță nu se poate dovedi că vreunul dintre ei a fost eretic; prin urmare, este un semn că așa ceva nu poate fi". (Despre Pontiful Roman, cartea 4, cap.

6. ) În acest tratat, Bellarmine se străduiește să arate că acesta este cazul.