Unu, niciunul și o sută de mii

Recenzii ale cititorilor

Recenziile pentru „Unul, niciunul și o sută de mii” de Luigi Pirandello oferă un consens puternic cu privire la profunzimea cărții și la natura sa provocatoare în ceea ce privește identitatea. Mulți cititori au considerat că explorarea percepției de sine versus percepția externă este atât captivantă, cât și provocatoare. Cu toate acestea, există sentimente mixte în ceea ce privește starea fizică a cărții și experiența de lectură, unii cititori având probleme cu formatul și prezentarea.

⬤ Scriere bine construită și provocatoare, care pune la îndoială percepțiile asupra identității
⬤ recomandare puternică din partea cititorilor pentru viziunea sa asupra relațiilor umane
⬤ conținut de înaltă calitate pe care mulți l-au considerat captivant și care merită un loc în biblioteci
⬤ descris ca un clasic și un cadou potrivit pentru iubitorii de literatură.

⬤ Probleme legate de calitatea fizică, cum ar fi pagini încrețite sau rupte
⬤ unii cititori au considerat că este dificil de citit din cauza legăturii sau a formatului
⬤ sentimente amestecate cu privire la nivelul de plăcere, unii considerând că nu este la fel de uimitoare ca alții
⬤ poate necesita o reflecție profundă și poate să nu fie pe gustul tuturor.

(pe baza a 62 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

One, None and a Hundred Thousand

Conținutul cărții:

2017 Retipărire a ediției din 1933. Facsimil integral al ediției originale, nu este reprodus cu software de recunoaștere optică.

Pirandello a început să o scrie în 1909. Într-o scrisoare autobiografică, publicată în 1924, autorul se referă la această operă ca la "... cea mai amară dintre toate, profund umoristică, despre descompunerea vieții...." Vitangelo, protagonistul, descoperă, prin intermediul unei întrebări complet irelevante pe care i-o adresează soția sa, că toți cei pe care îi cunoaște și toți cei pe care i-a întâlnit vreodată și-au construit un Vitangelo persona în propria lor imaginație și că niciuna dintre aceste persona nu corespunde imaginii lui Vitangelo pe care el însuși și-a construit-o și se crede a fi.

Cititorul este imediat cufundat într-un joc crud al proiecțiilor confuze, oglindind realitatea însăși a existenței sociale, care își dictează imperios regulile. Prin urmare, prima "conștientizare" ironică a lui Vitangelo constă în cunoașterea a ceea ce cu siguranță nu este; operațiunea preliminară trebuie deci să constea în distrugerea răutăcioasă a tuturor acestor măști fictive.